Cum poate fi impulsionată activitatea de creditare și readusă încrederea în relația bancă-client

Fiind pilonul de bază al sistemului financiar național și prin prisma funcțiilor pe care le îndeplinește, sectorul bancar are o importanță deosebită pentru economie.

Anume modul în care acesta își desfășoară activitatea devine o condiție esențială în vederea menținerii stabilității financiare și asigurarea unei dezvoltări economice durabile. Chiar dacă criza bancară a fost stopată prin acordarea unor credite de urgență celor trei bănci fraudate și sectorul a continuat să-și mențină funcțiile vitale, efectele generate de criză continuă a fi resimțite în procesul de intermediere dintre cei care economisesc și cei care investesc.

Datele statistice pentru anul 2016 demonstrează o contractare continuă a activității de creditare prin intermediul băncilor comerciale. Pe lîngă factorii permanenți care frînează expansiunea creditului bancar, recentele evoluții negative au stimulat o situație de neîncredere atît la nivel de cerere, cît și la nivel de ofertă de credite bancare. Pe de o parte, deși băncile au acumulate excedente de lichidități, acestea sînt reticente în creditarea sectorului real, pe de altă parte instabilitatea politică și incertitudinile privind evoluția activității economice adîncesc starea de neîncredere a investitorilor.

Diminuarea intermedierii bancare generează, într-o oarecare măsură, migrarea cererii de credite către alte sectoare mai puțin reglementate ale pieței financiare, în special sectorul de microfinanțare și leasing. Astfel, din perspectiva menținerii stabilității financiare, este importantă consolidarea competențelor de supraveghere și asupra acestui sector, mai ales prin prisma expunerilor pe care le au companiile de microfinanțare și societățile de leasing față de sectorul bancar.

Chiar dacă activitatea băncilor comerciale reprezintă un business privat, noua abordare internațională asupra stabilității financiare consideră că politicile publice și autoreglementarea sectorului trebuie să se completeze reciproc, iar autoritățile naționale trebuie să supravegheze dacă acestea sînt corelate în mod corespunzător. Astfel, Băncii Naționale îi revine rolul de a identifica principalele constrîngeri care frînează dezvoltarea creditului bancar, atît la nivel de bănci, cît și la nivel de clienți, și de a-și ajusta cadrul de reglementare și supraveghere în ordinea stimulării unui dialog eficient între cerere și ofertă. De asemenea, BNM trebuie să „orienteze” într-o oarecare măsură băncile să-și canalizeze resursele către cele mai viabile sectoare ale economiei și către instrumentele de credit care corespund nevoilor și așteptărilor clienților.

Totodată, vidul de imagine și încredere din sector trebuie combătut prin coordonarea acțiunilor tuturor instituțiile ce compun noua platformă de menținere a stabilității financiare și anume Comitetului Național de Stabilitate Financiară (CNSF). Odată cu reformatarea acestuia, considerăm oportună crearea unui grup de lucru sub egida Comitetului care să aibă drept obiectiv promovarea unei intermedieri financiare sustenabile și sănătoase, atît pentru economia reală, cît și pentru creditul de consum. Practic responsabilitatea ține de un șir întreg de instituții, (BNM, CNPF, bănci comerciale) care trebuie să vină cu propuneri de instrumente și alternative de stimulare a creditului, iar Guvernul să urmărească perfecționarea cadrului legal pentru aplicabilitatea acestora. De altfel, este importantă și identificarea unui consens la nivel de politici macroeconomice rezultate din angajamentele asumate odată cu semnarea Acordului de asociere cu UE și Acordului de finanțare cu FMI, care să fie bazate pe servicii financiare adecvate, stabilitate financiară, creștere economică durabilă, creditare sustenabilă și protecția consumatorilor.