Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Groisman, la întrevederea cu Filip: Moldova este pentru noi un partener strategic

13 feb. 2017,, 15:11   Politică
3203 6

O comisie comună moldo-ucraineană va evalua impactul funcționării complexului energetic de pe Nistru asupra ecosistemului rîului Nistru.

Decizia a fost luată de premierii Moldovei și Ucrainei astăzi, în cadrul unei întrevederi desfășurate la Kiev, comunică NOI.md.

Pavel Filip și Vladimir Grosiman au discutat despre protecția ecosistemului rîului Nistru în condițiile în care autoritățile ucrainene intenționează să construiască şase centrale hidroelectrice noi. Comisia sus-menționată ar urma să elaboreze și un regulament privind funcționarea centralei de la „Novodnestrovsk”. „Rîul Nistru este o sursă de importanţă vitală pentru aprovizionarea cu apă potabilă a orașelor Chișinău și Odessa, precum și a mai multor localități din Republica Moldova și Ucraina”, a spus Filip.

Vladimir Groisman a menţionat, la rîndul său, că autoritățile ucrainene sînt deschise pentru a participa la efectuarea studiilor necesare. „Autoritățile de la Kiev vor colabora cu autoritățile de la Chișinău, în același timp vrem să discutăm problema cu savanții și experții moldoveni. Protejarea ecologiei este o prioritate pentru Ucraina”, a adăugat demnitarul ucrainean.

În cadrul întrevederii, oficialii au mai discutat despre dezvoltarea relațiilor comerciale și au remarcat progresele înregistrate în 2016. Anul trecut balanța comercială dintre cele două state a atins 394,5 milioane de dolari, exporturile Republicii Moldova au crescut cu 8,2 %, față de aceeași perioadă a anului 2015, iar importul produselor ucrainene în țara noastră a crescut cu 2,9 %.

Vladimir Groisman a mulțumit autorităților de la Chișinău pentru decizia de a elimina barierele comerciale pentru producătorii ucraineni și a evidențiat că Republica Moldova pentru Ucraina nu este doar un stat vecin, dar și un partener strategic. „Nu avem probleme care ar crea divergenţe între ţările noastre, avem doar subiecte care ne unesc”, a menționat premierul Ucrainei.

Filip și Groisman au confirmat disponibilitatea celor două state de a promova colaborarea transfrontalieră, inclusiv prin deschiderea punctelor comune de trecere a frontierei, implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii și menținerea misiunii EUBAM.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?