Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Un motor revoluționar fără bujii va debuta pe noul Mazda3

6 feb. 2017,, 09:30   Ştiri Auto
3215 0
Brandul Mazda demult este cunoscut pentru experimentele privind funcționarea motoarelor cu ardere internă. În a.2012 a început producerea motoarelor din familia Skyactiv cu raportul de compresie 14:1. Pentru motoarele pe benzină este un indice foarte înalt, iar pentru cele diesel – din contra, mic. Acum publicația niponă Nikkei anunță, că în toamnă Mazda va prezenta un nou motor pe benzină Skyactiv II, în care amestecul de carburanți se va aprinde fără ajutorul bujiilor — prin compresie, ca în cazul motoarelor diesel!
În terminologia comună, ciclul de funcționare a unor asemenea motoare este desemnat prin HCCI: Homogeneous Charge Compression Ignition, adică «aprinderea amestecului omogen prin compresie». Inginerii muncesc asupra acestei idei mai multe decenii, prototipurile unor asemenea motoare au fost prezentate de americanii de le GM încă în a.2007. Asupra ciclului HCCI se muncește la Daimler (aici îl mai numesc și DiesOtto), Volkswagen și Nissan, iar despre elaborările companiei Mazda noi am scris încă acum trei ani.

Din spusele reprezentantului subdiviziunii germane Mazda Deutschland Jochen Myuntsinger, motorul revoluționar va debuta pe Mazda 3 de următoarea generație, care va apărea pe piață la finele a. 2018 sau începutul a. 2019.

E de menționat, că publicația Nikkei descrie noul motor drept unul total lipsit de bujii. Însă în timpul vizitei noastre la centrul de cercetări al companiei Mazda inginerii spuneau, că ciclul HCCI mai este departe de ideal și fără sistemul de aprindere deocamdată nu se poate. În regim de putere aprinderea va rămâne forțată, de la scânteie, iar în cazul solicitărilor parțiale și la mersul în gol motoarele vor trece la ciclul ”ideal”HCCI. Și doar Skyactiv de generația a treia, posibil, se va isprăvi absolut fără bujii.

Raportul de compresie în cazul noului motor va crește incredibil - până la 18:1. Implementarea acestor motoare, se spune, va permite reducerea consumului de combustibil cu cca 30%, iar noul proces de lucru promite și o reducere considerabilă a funinginii și a oxizilor de azot în gazele de eșapament.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?