X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Trump a semnat un decret pentru "reconstrucția" forțelor armate ale SUA

28 ian. 2017,, 20:00   Externe
4663 0

Președintele american, Donald Trump, a semnat vineri, la Pentagon, un decret pentru începerea "reconstrucției" forțelor armate ale SUA, care sînt deja cele mai importante din lume, transmite AFP.

Ordinul executiv cere în special Pentagonului să pregătească în termen de 30 de zile un audit privind starea operațională a forțelor americane în materie de antrenament, muniție, mentenanță sau infrastructuri.

Documentul cere totodată pregătirea unui amendament la bugetul 2017 pentru a putea îmbunătăți din acest an respectiva stare operațională.

Este vorba "de a începe o mare reconstrucție a forțelor armate ale SUA, pentru a dezvolta un plan pentru noi avioane, noi nave, noi resurse și noi instrumente" pentru personalul nostru în uniformă, a declarat Donald Trump.

Președintele american a semnat decretul chiar după ceremonia preluării funcției de către noul secretar al Apărării, James Mattis.

În timpul campaniei electorale, Donald Trump a promis să aducă flota americană la 350 de nave și submarine în următorii ani, față de 310 — obiectivul fixat de administrația Obama sau nivelul actual de 274 de nave.

El s-a angajat de asemenea să crească numărul avioanelor de luptă și pe cel al soldaților din armata terestră, ramura cea mai importantă a armatei americane.

Cheltuielile militare americane, de 3,3% din PIB astăzi, sînt fără egal în lume. Bugetul militar propus de Barack Obama pentru 2017 era de 582,7 miliarde dolari.

Aceste cheltuieli sînt aproape de trei ori superioare celor făcute de China, a doua putere militară mondială, și de mai mult de opt ori mai mari decît cele ale Rusiei, potrivit cifrelor institutului suedez Sipri, de referință în domeniu.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?