X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

CSM așteaptă de la Igor Dodon o explicație

28 ian. 2017,, 11:45   Politică
10427 9

Consiliul Superior al Magistraturii se află în așteptarea explicațiilor președintelui Igor Dodon, după ce a refuzat avansarea în funcție a mai multor judecători.

Argumentele președintelui urmează a fi analizte de CSM, pentru a decide dacă magistrații respectivi vor fi înaintați a doua oară, cînd șeful statului nu se mai poate opune. Declarația a fost făcută Europei Libere de Victor Micu, președintele CSM, după ce șeful statului a acceptat numai 12 din cei 22 de candidați propuși pentru funcții de președinți și vicepreședinți de instanțe. Liliana Barbăroșie s-a interesat dacă respingerea sugerează un posibil conflict între noul președinte și puterea a treia.

În viziunea preşedintelui, cei zece magistraţi pe care nu i-a agreat nu ar corespunde criteriilor de integritate sau ar avea probleme de compatibilitate cu funcţia publică. Prin urmare, el a cerut Consiliului Suprem al Magistraturii să revină la decizia de a-i avansa şi să examineze candidaturile prin prisma nevoilor reformei justiţiei, ce urmăreşte, le aminteşte şeful statului membrilor CSM, să reîntoarcă sistemului „încrederea cetăţenilor”.

De cealaltă parte, Victor Micu, preşedintele CSM, spune că are sigiranţa că organul de autoadministrare judecătorească a făcut cea mai bună alegere.

„Odată ce este hotărîrea CSM şi i-am înaintat… În primul rînd, noi ne-am uitat după calităţile lor administrative, pentru că ei sînt propuşi pentru funcţii de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai instanţelor nou create, iar aceste persoane vor avea foarte mult de lucru în noile funcţii”, a declarat Micu.

Şefului statului are posibilităţi limitate de a bloca o propunere a CSM pentru funcţiile din sistemul judecătoresc. La fel cum el este în drept să respingă un candidat propus de CSM, şi CSM, la rîndu-i, este în drept să facă repetat propunerea, dacă va fi de acord cu magistratul vizat că motivele respingerii sale sînt neîntemeiate.„Şi atunci preşedintele nu mai are alternativă, trebuie să-i numească,” a conchis Victor Micu.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?