Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Un nou plan între Rusia și Moldova pentru prevenirea criminalității

29 ian. 2017,, 12:00   Societate
7750 0

Procuraturile Generale din Republica Moldova şi Federaţia Rusă au semnat un acord de cooperare, notează NOI.md.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, Acordul formalizează schimbul de informaţii şi bune practici între părţi, facilitarea şi accelerarea procedurilor de acordare a asistenţei juridice în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii, inclusiv în formele sale organizate, terorismului, extremismului, corupţiei, circuitului ilegal de arme, substanţelor narcotice şi psihotrope, migraţiei ilegale şi traficului de persoane, infracţiunilor economice, tehnologiilor înalte şi altor infracţiuni ce prezintă o ameninţare gravă pentru societate, precum şi confiscarea şi restituirea bunurilor obţinute prin infracţiunile comise pe teritoriul ambelor state.

De asemenea, documentul înlesneşte consultările pe probleme de extrădare şi acordarea asistenţei juridice reciproce în cauzele penale, inclusiv la etapa de pregătire şi examinare a cererilor de asistenţă juridică.

Potrivit procurorului general, Eduard Harunjen, acest acord este de importanţă majoră pentru Procuratura Republicii Moldova, impunîndu-se ca un factor de dialog şi de sprijin în cooperarea regională, care va contribui la intensificarea asistenţei între ţările noastre, a schimbului de metodologii şi experienţă.

Pentru transpunerea în practică a prevederilor documentului, părţile au confirmat dorinţa de a amplifica acest pas de cooperare printr-un plan de acţiuni concrete care să stabilească modul de conlucrare pe viitor.
Acordul a intrat în vigoare în momentul semnării sale şi este valabil pe o perioadă nedeterminată.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?