X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Obama îl avertizează pe Trump

9 ian. 2017,, 13:15   Externe
4877 2

Președintele american, Barack Obama, l-a sfătuit pe succesorul său, Donald Trump, să nu încerce să conducă administrația SUA "așa cum ar conduce o afacere de familie", relatează BBC.

Dl. Trump trebuie să "respecte" instituțiile Statelor Unite, a subliniat președintele în exercițiu într-un interviu acordat postului ABC News, preluat duminică de BBC.

"După învestirea" ca președinte al SUA, "preiei frîiele celei mai mari organizații de pe Pământ", a spus Obama, avertizînd totodată că există o diferență între a guverna și a face campanie. "Capitale, piețe financiare și oameni din toată lumea iau în serios cele spuse" de Trump, a subliniat liderul de la Casa Albă.

Barack Obama s-a referit în același interviu la informațiile serviciilor de informații americane privind atacuri informatice din partea Rusiei și încercări de a influența campania prezidențială de anul trecut, mărturisind că a "subestimat" impactul unor astfel de atacuri.

"Cred că am subestimat măsura în care, în actuala eră a informației, (astfel de atacuri) pot duce la dezinformare și deci să aibă un impact asupra societăților noastre deschise", a spus el.

Obama a adăugat că a avut o discuție cu Trump în care a abordat importanța de a avea încredere în comunitatea de informații. "Vor fi momente cînd singura cale de a lua decizia bună este să ai încredere că lucrurile funcționează", a conchis președintele în exercițiu.

Săptămîna trecută, amintește BBC, Donald Trump s-a declarat un "mare fan" al agențiilor de informații, după ce luni la rând și-a exprimat îndoiala cu privire la ingerința rusească în recenta campanie prezidențială din SUA. Ulterior însă, Trump nu a întîrziat să pună sub semnul întrebării modul în care a răspuns Partidul Democrat la atacurile informatice. "Cum și de ce sînt ei așa siguri în ce privește atacurile cibernetice cînd nici măcar nu au cerut o verificare a serverelor? Ce se întîmplă aici?", a transmis pe Twitter Donald Trump, care va fi învestit în funcție la 20 ianuarie.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?