X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Lucrătorii medicali şi farmaciştii se vor ghida după un Cod deontologic

6 ian. 2017,, 09:10   Societate
3409 1

Proiectul Hotărîrii de Guvern cu privire la aprobarea Codului deontologic al lucrătorului medical și al farmacistului, precum și proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind promovarea etică a medicamentelor, au fost supuse discuțiilor publice în cadrul ședinței prezidate de viceprim-ministrul pe probleme sociale Gheorghe Brega.


Potrivit unui comunicat de presă, urmare a discuțiilor și propunerilor enunțate, vicepremierul a dispus crearea a două grupuri de lucru, care pe parcursul a 14 zile și, respectiv, 30 de zile urmează să prezinte proiecte de îmbunătățire a Codului deontologic al lucrătorului medical și al farmacistului, precum și a Regulamentului cu privire la promovarea etică a medicamentelor.

Gheorghe Brega a subliniat importanța colaborării dintre toate asociațiile obștești din domeniu, în contextul în care Codul deontologic reprezintă un act esențial, ce vizează toți lucrătorii medicali și farmaciștii.

Totodată, cu referire la Regulamentul privind promovarea etică a medicamentelor, viceprim-ministrul a venit cu propunerea de a interzice activitățile publicitare ale reprezentanților companiilor farmaceutice în cadrul instituțiilor medicale.

La şedinţă au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai asociațiilor obștești ale lucrătorilor medicali și farmaciștilor.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?