X 
Eurovision stiri: 518
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427

În Constituție vor fi concretizate drepturile la asociere cu alte persoane, în sindicate și patronate

28 dec. 2016,, 10:20   Politică
2353 1

Guvernul preconizează să examineze în cadrul ședinței din 28 decembrie curent 19 chestiuni, inclusiv referitoare la remanieri de cadre, informează NOI.md.


Ministerul Justiției va propune proiectul de lege cu privire la modificarea unui articol din Constituție. Deoarece în prezent dreptul de asociere a persoanelor este expus doar fragmentar în art.41 și art.42, se propune o nouă redacție a art.42. Aceasta va prevedea dreptul oricărei persoane de a se asocia liber cu alte persoane, inclusiv de a crea sindicate sau patronate, precum și de a se afilia la acestea. Iar executarea dreptului de asociere va putea fi limitată doar în cazurile expres prevăzute în lege.

Ministerul Muncii va propune modificări la unele hotărîri de guvern. În hotărîrea nr.1733/2002 cu privire la normele de asigurare materială a copiilor orfani şi celor rămaşi fără ocrotire părintească din casele de copii de tip familial, alocaţiile lunare pentru întreţinerea unui copil, prevăzute în sumă de 650 de lei, se va propune a fi substituite cu 750 de lei. Iar în hotărîrea nr.924/2009 cu privire la alocaţiile pentru copiii plasaţi în serviciul de asistenţă parentală profesionistă, alocaţia lunară pentru întreţinerea copilului, prevăzută în sumă de 27,7 lei/zi, se va propune a fi substituită cu 31 lei/zi. Costul majorării cuantumurilor alocațiilor vor constitui cca 1,2 mil. lei anual.

Ministerul Muncii va mai propune și modificarea hotărîrii Guvernului nr.331/2012 privind salarizarea funcţionarilor publici. Se va propune ca în suma salariului anual a funcționarilor publici să se includă toate plățile salariale primite anual. Iar concretizarea respectivă vine să asigure executarea prevederilor legii cu privire la salarizarea funcționarilor publici.

Ministerul Afacerilor Externe va propune spre aprobare proiectul planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de asociere RM-UE pe perioada 2017-2019.

Biroul de reintegrare va propune modificarea hotărîrii Guvernului cu privire la unele aspecte de introducere a produselor petroliere prin frontiera de est. Termenul de efectuare a vămuirii la postul vamal Bender-2 a produselor petroliere introduse prin punctul de trecere a frontierei Novosaviţkaia–Cuciurgan, prevăzut în prezent – 31.12.2016, se va propune a fi extins pînă la 01.07.2017.

Ministerul Finanțelor va propune un proiect de hotărîre privind inițierea negocierilor amendamentelor la Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Polonia privind obținerea unui credit de asistență, semnat la 14.05.2014 și ratificat de Parlament. Se va renegocia extinderea termenului Acordului pînă la 8 august 2017, precum și suma creditului – de la 100 mil. euro, la 50 mil/euro.

În scopul realizării prevederilor hotărîrii Guvernului nr.836/2010 cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia sau procurarea spaţiului locativ, sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni, Ministerul Finanțelor va propune alocarea pentru unele consilii raionale, municipiul Bălți și UTA Gagauzia a sumei de 2,1 mil. lei.

Academia de Științe a Moldovei (AȘM) va propune spre aprobare Acordul de parteneriat între Guvern și AȘM pentru anul 2016 (!?).
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?