X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Detalii în cazul vameșilor reținuți ieri pentru contrabandă

20 mar. 2013,, 14:26   Societate
9710 2
Foto: wordpress.com
Noi detalii în cazul vameșilor reținuți pentru contrabandă cu țigări. Potrivit oamenilor legii, materia primă era importată din țările CSI și introdusă în una din Zonele Economice Libere sub formă de tutun fermentat. Ulterior, acesta era exportat în țările Uniunii Europene, drept „resturi de tutun”. Prin această metodă, din 2007 pînă în 2011, grupul a exportat circa 50 de tiruri în valoare de 50 de mii de euro fiecare, relatează NOI.md

Șeful Direcției de Investigare a Fraudelor Economice a Inspectoratului Național de Investigații MAI, Vitalie Briceag, a menționat că „transformarea” tutunului fermentat în resturi de tutun se producea doar pe hîrtie. Aceasta permitea diminuarea prețului de la 400 de mii de lei pentru un tir la 80 de mii de lei, dar și deghizarea originii mărfii. La moment, oamenii legii dețin informații despre traversarea peste hotare a 48 astfel de tiruri. „Venitul în urma acestei tranzacții, pentru realizarea unui singur tir era de 50 de mii euro, adică 2,4 milioane de euro”, a spus Briceag.

Cauza penală pe cazul dat a fost pornită în ianuarie 2012. Dacă vor fi găsite vinovate, cele șapte persoane între care și patru vameși riscă pedeapsa cu privaţiune de libertate de la trei la zece ani, iar persoanele juridice – amendă de la 100 pînă la 200 de mii de lei. Totodată, oamenii legii sînt în căutarea altor persoane implicate în acest caz, inclusiv din alte țări.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?