Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

Vlad Filat declară că la timpul potrivit va face dezvăluiri despre

11 mar. 2013,, 10:08   Politică
6748 9
Foto: noi.md
"La timpul potrivit voi ieşi şi voi prezenta întregii societăţii ce se întîmplă de fapt la Banca de Economii şi în întreg sistemul bancar, cine sînt beneficiarii reali la toate aceste jocuri interbancare din sistem, cum se acordă creditele şi cum se răscumpără acestea. Aveţi răbdare, toate vor fi făcute publice la timpul lor", a declarat joi după ultima şedinţă a Guvernului, cu o zi înainte de prezentarea demisiei, premierul Vlad Filat.

Potrivit Agenţiei "Infotag", premierul a menţionat că "acum avem nevoie de linişte, astfel încît cetăţenii să nu fie afectaţi de aceste jocuri".

Comentînd decizia Guvernului de a majora capitalul social al BEM cu 200 mil. lei, premierul a menţionat că această decizie a fost elaborată de comun acord cu Banca Naţională, calificînd-o drept o decizie necesară, ce urmează a fi implementată.

"Prin această decizie se urmăreşte obiectivul de a asana nu doar situaţia la BEM, dar şi din întreg sistemul bancar, sarcină pe care de altfel o are BEM. În afară de această decizie, există şi un plan de acţiuni bine gîndit, care se referă la soluţionarea problemelor legate de creditele neperformante. Acum nu am vrut să particip la acest spectacol ieftin, dar va veni timpul cînd vom vorbi despre beneficiarii acestor credite", a spus Filat.

În contextul scandalului iscat în jurul BEM, premierul a precizat că "prin tot acest spectacol politic electoral nu se loveşte doar într-un politician sau într-un partid politic".

"Se loveşte într-o bancă de sistem, de care depinde întreg sistemul bancar din R.Moldova, şi nu doar în cei 700 mii de deponenţi. Toate acele sperietori sînt false, pentru că BEM are lichidităţile necesare pentru a fi funcţională. Din păcate, în scopuri politice s-a mers prea departe", a spus Filat.

Premierul a ţinut să precizeze că "politicienii care nu înţeleg că perioadele electorale vin şi trec, nu au nicio şansă să fie la guvernare pentru o perioadă mai lungă de timp".

"Frazele de genul "după noi măcar şi potopul", "dăm foc la ţară, dar nu o predăm" nu mai sînt valabile astăzi. Politicienii trebuie să fie pregătiţi să fie atît la guvernare, cît şi în opoziţie. Dar, indiferent unde se află, să asigure cetăţenilor condiţii de viaţă mai bune. Politicienii trebuie să facă totul pentru ca oamenii să nu trăiască cu sentimentul de frică sau cu stare de incertitudine. Sper că vom încheia cît mai curând această perioadă dificilă", a spus Filat.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?