X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504

Arcadie Barbăroșie: Politicienii vor fi taxați la alegeri

26 feb. 2013,, 12:38   Politică
5783 2
Foto: interakt.md
Circa 85 la sută din cetățeni nu au încredere în instituțiile statului, arată rezultatele unui sondaj de opinie realizat de IMAS la comanda Publika TV. Astfel, Preşedinţia, partidele politice, justiţia, Guvernul şi Parlamentul se află pe ultimele locuri în topul încrederii.

Ieri, în cadrul emisiunii „Fabrica”, directorul IMAS, Doru Petruți, a calificat situația drept una „cruntă”, iar Republica Moldova – „o societate disfuncţională”.

„Rezultatele sondajului arată o situaţie mai grea, mai crîncenă, decît perioada în care Moldova nu avea preşedinte”, a declarat Petruţi pentru sursa citată.

Solicitat de NOI.md, directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, spune că aceste date nu sînt o noutate și că ele se mențin pe parcursul ultimei perioade.

„Și sondajele anterioare arătau un procentaj asemănător. Această tendință ar trebui să-i îngrijoreze pe guvernanți. Nu este de mirare că este atît de ridicat procentajul populației care nu are încredere în Guvern și Parlament, dacă ne uităm cum se comportă parlamentarii. Cetățenii nu pot avea încredere în ei. Oamenilor nu le plac gîlcevile, vor să fie bine și frumos”, a declarat pentru NOI.md Barbăroșie.

De asemenea, directorul IPP susține că criza politică prin care trece la moment Republica Moldova tot este o consecință a gradului scăzut de încredere în instituțiile statului.

„Pînă la urmă este un fenomen firesc. Opinia publică este determinată și de nivelul de trai, nivelul economic. Cetățenii o să taxeze politicienii la alegeri”, a menționat Arcadie Barbăroșie.

În opinia sa, instituțiile vizate ar trebui să se gîndească la cetățeni, și nu la interesele personale, dacă doresc să recapete ratingul.

„Să nu creadă că oamenii sînt proști și nu înțeleg ce se întîmplă. Partidele politice folosesc instituțiile statului pentru a-și promova interesele personale. Și sondajele demonstrează acest lucru. Partidele politice trebuie nu doar să vorbească, dar și să acționeze. Pensiile și salariile trebuie majorate, drumurile reparate, serviciile îmbunătățite, corupția în domeniul sănătății și educației – combătută”, a conchis Barbăroșie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?