X 
Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4027

Fidel Castro a mers la vot

4 feb. 2013,, 11:15   Externe
2633 0
Foto : gazetavv.com
Reapariţia în public, duminică, a lui Fidel Castro pentru a participa la alegerile legislative cubaneze a fost singurul eveniment al unui scrutin în care absenţa opoziţie ar urma să conducă, la sfîrşitul lui februarie, la realegerea fără surpriză a preşedintelui Raul Castro.
Fidel Castro a ajuns în jurul orei 17.00 (23.00) la biroul de vot numărul 1 din Piaţa Revoluţiei, din Havana, unde a votat mereu înainte de a se îmbolnăvi în iulie 2006 şi de a-i ceda puterea fratelui său, Raul Castro, a anunţat Agenţia de informaţie naţională.

Liderul cubanez, în vîrstă de 86 de ani, nu a mai apărut în public din 21 octombrie, cînd l-a însoţit pe ministrul venezuelean din perioada respectivă, Elias Jaua, la hotelul National.

O fotografie publicată în presa locală îl înfăţişează îmbrăcat într-o cămaşă închisă la culoare şi în carouri şi o geacă subţire neagră, în timp ce vorbeşte cu oamenii în biroul de vot, sprijinindu-se într-un baston.

Aproximativ 8,5 milioane de cubanezi au fost chemaţi la urne duminică pentru a alege 612 membri ai Adunării Naţionale.

Cele 29.957 de birouri de vot repartizate în toată ţara s-au deschis la ora locală 07.00 (14.00 ora Romîniei), pentru desemnarea celor 612 membri ai Parlamentului cubanez, între care preşedintele în exerciţiu Raul Castro, în vîrstă de 81 de ani, şi celebrul său frate, Fidel Castro.

Niciun candidat al opoziţiei nu s-a prezentat la acest scrutin în urma căruia vor fi aleşi şi 1.269 de delegaţi din 15 adunări provinciale şi care nu va pune în pericol puterea partidului unic, Partidul Comunist din Cuba.

După instalare, noua Adunare Generală va alege Consiliul de Stat, organul executiv suprem, ai cărui membri, în număr de 30, îşi vor alege la 24 februarie preşedintele, ce ar urma să fie fără surpriză Raul Castro, pentru un al doilea mandat.

Potrivit noilor dispoziţii, scrutinul marchează pentru prima dată în ultima jumătate de secol o revenire la limita de două mandate de cinci ani, impusă din nou principalilor oficiali ai ţării.

Generaţia "istorică" aflată la putere de la Revoluţia cubaneză în 1959 ar urma astfel să cedeze locul parţial unei noi generaţii de lideri care ar putea să apară o dată cu alegerea lor în Consiliul de Stat.

Raul Castro va părăsi funcţia în 2018.

La rîndul lor, fără candidaţi şi fără acces la presa controlată de stat şi de PCC, disidenţii cubanezi, calificaţi de putere drept "mercenari" în slujba Statelor Unite, au cerut abţinerea de la vot sau votul alb.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?