X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4020

O misiune a Comunității Energetice va verifica implementarea în Moldova a celui de-al doilea Pachet Energetic

1 feb. 2013,, 16:08   Economie
3339 0
Foto: newsmoldova.md
Republica Moldova şi Comunitatea Energetică Europeană (CEE) au convenit să organizeze o misiune a CEE pentru verificarea implementării în Moldova a celui de-al doilea Pachet Energetic. Potrivit informaţiei acordate NOI.md de surse din cadrul Ministerului Economiei, la acestă înţelegere s-a ajuns în cadrul întrevederii vicepremierului, ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, cu noul director al Secretariatului CEE, Janez Kopac, desemnat pentru un mandat de trei ani de Consiliul ministerial al UE, în octombrie 2012. Valeriu Lazăr a salutat vizita oficialului la Chișinău, felicitîndu-l cu ocazia desemnării în această funcție, exprimîndu-și, totodată, speranța într-o colaborare durabilă cu Comunitatea Energetică în realizarea obiectivelor comune.

La rîndul său, Janez Kopac a menţionat că Moldova este un partener activ, care demonstrează progrese în domeniul aplicării legislaţiei comunitare cu privire la energie şi energii regenerabile, precum și implementării anumitor standarde comunitare generale legate de sistemele tehnice, cu toate că a aderat la Tratat mai tîrziu decît alte state. În cadrul discuției a fost abordată și problema implementării legislației CEE în domeniile gazelor naturale și energiei electrice, în special cu implicarea tuturor actorilor în acest proces, inclusiv a operatorilor de sisitem a gazelor naturale și energiei electrice. În acest context, s-a convenit asupra organizării unei misiuni a Secretariatului CEE în Moldova pentru a se documenta asupra ultimelor amendamente propuse în legislația națională a prevederilor Directivei UE. De asemenea, s-a vorbit despre inițierea acțiunilor în vederea implementării Strategiei Energetice 2030, adoptate la 16 ianuarie 2013 de Executivul de la Chişinău.

Comunitatea Energetică Europeană este o asociație între statele Uniunii Europene și cele din Europa de Sud-Est, care are ca scop crearea unei piețe a electricității și gazului între UE și alte țări. Organizaţia a fost înființată prin semnarea tratatului de la Atena, pe 25 octombrie 2005, și și-a început activitatea la 1 iulie 2006. Din CEE mai fac parte Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru și Serbia. Mooldova şi Ucraina au aderat la organizaţie în anul 2009.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?