X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4039

Oazu Nantoi: Interesele şi ambiţiile personale din alianţa de guvernămînt predomină asupra responsabilităţii în faţa societăţii

22 ian. 2013,, 17:55   Politică
6768 6
Foto: tribuna.md
Ambiţiile şi interesele personale ale politicienilor din Alianţa de guvernămînt, predomină asupra responsabilităţii în faţa societăţii, a declarat politologul Oazu Nantoi, comentînd anularea scandaloasă a şedinţei extraordinare a Parlamentului, din 22 ianuarie.

Solicitat de Agenţia "Infotag", Nantoi a spus că incidentul din Legislativ este unul lamentabil şi acum problema majoră a majorităţii aflate la guvernare este "cum să procedeze cu moştenirea pe care a preluat-o de la Partidul Comuniştilor, personificată în omul de afaceri Vlad Plahotniuc".

"Este un fapt prea evident că anume această persoană a regizat organizarea atacurilor raider din ultimii ani asupra instituţiilor financiare şi întreprinderilor, concentrarea în aceleaşi mîini, practic, a tuturor posturilor de televiziune din republică. Cazul din "Pădurea Domnească", în care un tînăr a decedat, a făcut să explodeze confruntarea ascunsă din alianţă. Monstruozitatea situaţiei nu constă în faptul că funcţionari au participat la omor, ci mai ales, în acela că regulile de viaţă (nu le putem spune în nici un mod reguli morale) de care aceştia se ghidează zi de zi au devenit evidente pentru populaţie. Este o lipsă de pedeapsă totală şi care a dat o lovitură extrem de dureroasă statalităţii moldoveneşti", a apreciat Oazu Nantoi.

"Pe mine nu mă interesează politicienii şi partidele... Mă preocupă faptul că toate aceste ciondăneli în alianţă pot avea impactul cel mai direct asupra semnării documentelor cu Uniunea Europeană, aşteptate să aibă loc în noiembrie 2013. Mă refer la acordul de asociere a Republicii Moldova cu UE cu instituirea regimului de liber schimb, precum şi la liberalizarea regimului de vize. Azi, toate acestea au fost puse în pericol", a mai spus analistul.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?