Alexandru Pavlov: «Mi-i drag Chișinăul și mă strădui să împart și altora din această dragoste!»

La 14 octombrie locuitorii capitalei vor sărbători Ziua orașului, hramul – Acoperămîntul Maicii Domnului.

Cu această ocazie jurnalista portalului Noi.md s-a întreținut cu ghidul Alexandru Pavlov, chișinăuian de primă generație, cunoscător al istoriei orașului Chișinău, pe care l-a rugat să vorbească despre calea sa în profesie, locurile neexplorate ale capitalei, preferințele turiștilor și multe alte lucruri interesante.

Chișinăuian de primă generație

– Alexandru, vorbiți-le puțin cititorilor noștri despre Dvs. Unde v-ați născut, ce facultate ați absolvit, ce studii aveți, ce V-a interesat în anii de școală, care discipline erau preferatele Dvs. la școală, la facultate?

– Chișinăuian de primă generație, bunelul de pe mamă e de la nordul țării. Copilăria și adolescența au trecut în centrul orașului (în regiunea Universității de stat). Am învățat în apropiere. La început – la școala nr. 5 (acum – niște ruine pitorești pe str. Mateevici , 85, clădirea fostului gimnaziu de fete, baroneasa Julia von Geiking). Ulterior – la școala nr.37 (actualul liceu ”N.V.Gogol”). În anii de școală am fost pasionat de istorie. Era o istorie ”de poveste” – lumea antică, piramidele, faraonii, grecii antici, războaiele troiene, evul mediu, castele, cavaleri, bătălii… Citeam multă literatură istorică. Acasă, aveam o bibliotecă bună, mama lucra la bibliotecă, iar noi locuiam în apropiere de fosta Bibliotecă republicană pentru copii (actuala bibliotecă în numele lui Ion Creangă). Acolo, la cererea mea de a mi se oferi ceva literatură istorică, bibliotecarii spuneau: «Băiete, ai citit tot ce avem la istorie…».

Calea lungă spre profesie

– A fost ceva ce V-a determinat în alegerea profesiei ?

– Nu pot evidenția un motiv anume, care m-ar fi adus la ceea ce fac acum. Am parcurs o cale destul de lungă, am încercat multe de toate; la actuala mea profesie am ajuns cu cca 10 ani în urmă. După școală, am absolvit tehnicumul de construcții (e important, căci așa sau altfel lucrurile țin de actuala mea profesie) . A urmat serviciul militar ( a fost o alegere conștientă). După armată am absolvit facultatea de educație fizică a Institutului pedagogic din Chișinău. Am studiat o perioadă îndelungată – în a.1967 am mers la școală, în a. 1987-am absolvit institutul. Studiile obținute erau diverse, în esența lor: tehnice (tehnologiile de construcție) și umanitare (pedagog în domeniul culturii fizice).

Și cu aceste două diplome obținute m-a prins perestroica, care m-a atras într-o sferă de activitate necunoscută anterior – business, mai exact – comerțul cu cărți (aveam propriul magazin împreună cu partenerii). Apoi mi-am înregistrat propria companie, am început activitatea editorială. Afacerile și circumstanțele vieții m-au dus departe de locurile natale. Nouă ani (1995-2004) am trăit și lucrat în Rusia.

– De ce ați revenit în Moldova?

– De fapt, nu există un motiv concret. O combinație de circumstanțe - și personale, și cu caracter obiectiv – au condus la această decizie. Cu trecerea anilor, pot spune că a fost unica alegere corectă. Lipsește ceva din «acea» lume, spre exemplu iernile înzăpezite (îmi place să schiez). Totodată, experiența vieții «în afară»m-a convins că anume Moldove este Casa mea. Casa, în care mă simt bine și pe care o iubesc. Factorul iubirii este foarte important pentru mine. Omul iubește ceva (sau pe cineva) nu pentru că ar fi perfect ( perfecțiune curată nu există!), da pentru că a ales acel ceva. L-a ales pentru sine.

– Da în Rusia cu ce V-ați ocupat?

– Cu diverse. La început am avut propria afacere, apoi am activat într-o companie de construcții mică și foarte bună , proprietarul căreia era un inginer în construcții. Acolo mi-am putut consolida în practică baza teoretică, însușită la tehnicumul de construcții, și am obținut o experiență minunată.

Un nou nivel de cunoaștere a istoriei

– Cum s-au aranjat lucrurile după revenirea în Moldova ?

Am activat în domeniul construcțiilor. Predam dansul (seara). Au urmat evenimente care au schimbat direcția. Neașteptat pentru mine, niște conversații pe teme istorice mi-au arătat, că eu nu cunosc istoria. Mai exact, o cunosc foarte prost. A fost un fel de șoc! Și o provocare pentru mine însumi. Istoria (după lecturarea cărților interesante în copilărie) a revenit în viața mea, deja la un alt nivel. Trecusem deja de 40. Și m-a pasionat istoria ținutului. Istorii, aplicate propriei lumi. Orașul Chișinău. Studiind istoria Chișinăului, nu poți trasa un hotar clar. Chișinăul este legat organic de Moldova. Da alături – România, Ucraina, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia… Noi fără ele nu existăm. Dar, subliniez ceva foarte important: în centru este Chișinăul. Orașul în care locuiesc. Orașul pe care în iubesc.

Peste prietenii mei s-au revărsat povestiri pe subiecte despre istoria locală. Unul dintre vechii prieteni, Serghei Sicicorez, mi-a spus odată: «Sanea, tu povestești despre găselnițele tale mereu acelorași ascultători ? Trebuie să ghidezi excursii !»

– Bănuiesc că anume Serghei Sicicorez a fost persoana care V-a împins spre profesia de ghid ? Cum ați început să faceți excursii de sine stătător? Vă mai amintiți de prima excursie, de emoțiile trăite?

– Corect bănuiți. Serghei, ca persoană foarte talentată, inclusiv ca organizator minunat, n-a așteptat să mă coc eu. El a fost persoana care a adunat oameni pentru prima mea excursie. Ulterior, m-au ajutat și ale persoane în momentele-cheie. Dar Serghei Sicicorez a fost primul. Lucru pentru care i-s recunoscător.

Țin minte prima excursie. Dar ea nu mi-a produs emoții deosebite. Au fost și reușite. Au fost și eșecuri (eșecuri totale, trebuie să o recunosc). Se știe, experiența rezultă din greșeli dificile.

Aprofundarea în excursii

– Elaborați personal subiectele excursiilor, traseele, sau pentru turiști există direcții prestabilite, cunoscute tuturor ghizilor?

– Le elaborez de unul singur. De ce? Trebuie să amintesc, că eu am venit în profesia aceasta din interesul pentru istorie. Aprofundarea în ea s-a materializat în excursii. Eu am numeroase istorii, pe care vreau să le împărtășesc, inclusiv prin îmbinarea discursului oral cu plimbările pe jos. Așa apare excursia.

Excursiile mele pot fi de două feluri. Primul – excursii elaborate de mine în baza materialului aflat în centrul intereselor mele. Așa se formează numeroase trasee prin Chișinău și împrejurimi, și chiar unele trasee prin Moldova. Aceste excursii eu le propun celor, care doresc să-și cunoască mai profund ținutul, în toată diversitatea lui. Nu există restricții de vîrstă. Vin adolescenți, copii cu părinții lor, adulți «serioși» și oameni în etate. Al doilea – excursiile la comandă. Periodic, le solicită diverse persoane. De diferite vîrste – de la elevi (evident, se adresează pedagogii) la adulți . Aici subiectul excursiei depinde de dorințele și interesele comanditarilor. Deseori oamenii vor să vadă ceea ce este cunoscut pe larg. Spre exemplu, Orheiul Vechi, Țipova, Stroieni, etc. Sau, în cazul excursiilor urbane, comanditarul solicită să-i recomand: «ce să aleagă?»

Turiștii pot fi diferiți

– Ce-i interesează pe turiști în mod deosebit?

– Diferiți turiști au interese diferite. Străinii, de obicei, vin pentru un timp scurt. Printre ei pot fi persoane cu interese și doleanțe concrete. Spre exemplu, trei familii din Rusia, care practică vinificația, au dorit să viziteze vinăriile Moldovei, și noi am coordonat traseul din start. Dar de cele mai multe ori printre ascultătorii mei am străini curioși, care vor nu să șadă într-un restaurant sau hotel, ci să meargă pe străzile orașului și să-i cunoască istoria. Lor le ofer unul din două genuri de excursii – la pas, sau cu automobilul. Avantajul excursiilor cu mașina este că persoana care a venit la noi pentru prima oară are posibilitatea să cunoască mai multe despre Chișinău, care este un oraș foarte diferit, și într-o excursie la pas este imposibil să cuprinzi întregul volum. La pas, poți face o excursie în centrul Chișinăului, și tot doar într-o singură parte a lui, în rezultat turistul își va aminti doar de o mică parte a orașului. În acest caz eu aleg ce este mai interesant și mai semnificativ pentru vizitator. Pentru mine contează ca excursia să lase, vorba somelierilor, un post-gust plăcut.

– V-au pus turiștii întrebări care să Vă uimească?

– Pare-mi-se că nu au fost asemenea întrebări. Dar am fost plăcut surprins de recenziile neașteptate și amabile din partea unor turiști , care ne vizitau orașul pentru prima oară. Mulți (fără a se înțelege, desigur) menționau că Chișinăul este un oraș foarte verde. Noi nici nu conștientizăm (binele este considerat normă, ceva de la sine înțeles). Da opinia turiștilor este o viziune proaspătă din afară. Străinii mai recunosc deseori, că printre locuitorii Moldovei există foarte mulți oameni buni. Cei care s-au născut în URSS menționează toleranța lingvistică, faptul cum oamenii trec ușor de la o limbă la alta.

– Profesia Dvs. ține de numeroase date și evenimente istorice, nu toți turiștii pot asimila întreaga informație. Cum să nu abuzați de cifre, să nu obosiți ascultătorul? Există în această privință reguli sau îndrumări ?

– Eu pentru mine am concluzionat, și este decizia mea personală, poate că nu e ideală și s-ar putea să nu fie toată lumea de acord cu ea. Dar eu privesc excursia mea nu ca pe o lecție. La școală, la facultate conferențiarul trebuie să ofere maximum de cunoștințe elevului care a venit după aceste cunoștințe. Eu reies din faptul, că pe omul care a venit la excursia mea îl interesează acest subiect. Și eu vreau să suplinesc acest interes cu niște cunoștințe. Eu deliberat ofer mai multă informație. Dacă omul a ascultat cu interes timp de două ore, oricum va păstra ceva în memorie. Mă bucură că destul de multă lume vine la excursiile mele nu o singură dată. Înseamnă, că le este interesant.

Lumi neexplorate

– Pentru Dvs., ca ghid, au mai rămas în orașul nostru locuri neexplorate ?

– Desigur, există asemenea locuri. Orice cercetător știe că odată cu extinderea cercului de cunoștințe se extinde hotarul neexploratului. Da «știe-tot» este caracteristic celui care s-a oprit în dezvoltarea sa. Pe harta orașului există numeroase pete albe. Există locuri în care vreau să ajung, dar deocamdată nu reușesc. Există locuri «explorate», dar care nu contenesc să uimească prin caracterul neobișnuit și paradoxal. Spre exemplu, alături de așa numitul «Lac al tractoarelor», la intrarea în Sculeni, este o mică așezare, o fermă care a existat și la hotarul secolelor XIX-XX (acolo oamenii locuiesc mai bine de 100 de ani!). Este o lume minusculă la scara urbană, despre existența căreia nu știe nimeni, în afară de localnici. Avem destule asemenea «lumi» în Chișinăul «mare». Și asta îl face și mai minunat. Unicitatea și diversitatea micului îmbogățesc marele, care le unește. Și într-un șir de orașe europene turiștilor le este demonstrată, spre exemplu,cea mai îngustă stradă. Pot spune că ale noastre «cele mai înguste străzi» pot concura cu succes cu «ale lor». În traseele mele turistice am inclus două asemenea străzi. O cărărușă de cca un metru lățime șerpuiește printre gardurile de lemn, dar este marcată pe harta Chișinăului ca stradă cu drepturi depline. Și are case numerotate legal. Dar avem și o stradă lată, prezentabilă, pe care totuși nu este înregistrată măcar o adresă.

Încă nu demult, pentru mine era «terra incognita» localitatea numită în oraș Malina Mică. Este un teritoriu mare, valea pîrîului Malina Mică. Include propriile zone locale, distincte. Spre exemplu, «Caucaz». Dacă din intersecția bulevardelor Ștefan cel Mare și Negruzzi veți ocoli lateral hotelul «Chișinău», veți nimeri în lumea misterioasă a străzii Odessa și stradelelor Caucaz. Este interesant, că altă dată strada Odessa și bd. Ștefan cel Mare formau un tot întreg. Le-a despărțit hotelul «Chișinău» , construit în anii 1950 (pentru care arhitectului Curț i-au fost adresate multe reproșuri ).

Eu fac mai multe excursii la Malina Mică, de la începuturile ei ( str. Grenoble) la confluența cu r.Bîc (în regiunea combinatului de tutun).

De la curiozitate – la interes, cunoaștere și dragoste

– Cum credeți, ce-i lipsește Chișinăului?

– Bună întrebare, dar nu pot răspunde univoc. În opinia mea, un șir de tendințe, procese și evenimente negative au loc pentru că oamenii care le fac nu-și iubesc și nu-și cunosc orașul. El li-i străin. De aici demolarea și reconstruirea barbară a monumentelor istorice. Țin să revin la subiectul discutat la începutul conversației noastre – istoria. Majoritatea oamenilor, întrebați fiind de unde cunosc istoria, vor spune că din școală.

Cu regret, disciplina școlară numită istorie cu știința Istorie are tangențe foarte aproximative. Nu este doar problema noastră locală. Eu recomand lucrarea reputatului istoric francez Mark Ferro (sec. XX) «Cum le este povestită copiilor istoria în diferite țări ale lumii ».

Un veritabil savant-istoric este ca un Sherlock Holmes. De ce Holmes a avut un succes așa de mare? Pentru că pentru el nu era nimic la interesant și mai important, doar să poată afla: ce anume a fost asta!? Scopul lui era reconstruirea maxim posibilă a evenimentului. Nu căutarea lucrurilor pe care eu (sau cineva) dorește să le vadă, da dorința de a afla adevărul.

Patrimoniul nu este doar istoria. Este natura. Supără atitudinea barbară față de r. Bîc. Trebuie să constatăm cu regret, că în prezent în administrația urbană nu există specialiști în ecologie.

Dar vreau să închei pe o notă optimistă. Eu văd precedente pozitive pe exemplul unor persoane și evenimente concrete. Voi exemplifica. Lupta reușită a unui grup de tineri pentru a păstra clădirea cafenelei «Guguță». Acești tineri, cel mai probabil, nici nu-și amintesc de vremurile în care această cafenea funcționa, dar înțeleg că aceasta este istorie. Că este și istoria lor. Alt exemplu – păstrarea mozaicului «Atributele artei» de pe fostul Palat al sindicatelor. Aici a funcționat unirea forțelor activiștilor civici, a specialiștilor în arta monumentală, și calculul rațional al unui antreprenor serios (care ține la propria reputație și este gata să investească în păstrarea lui). Eu privesc cu speranță la generația celor de 30 de ani. Le doresc curiozitate, libertate de idei , descoperiri și dragoste.

Lidia Ceban

Foto Dmitrii Rogalin