X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Zurab Todua: "Istoria Ucrainei ar fi putut lua o altă cale"

21 feb. 17:00   Externe
3518 1

Istoria Ucrainei ar fi putut fi alta dacă în urmă cu 10 ani opoziția ar fi respectat acordul încheiat cu președintele ucrainean Viktor Ianukovici de a pune capăt confruntării și de a încheia pașnic criza politică.

O astfel de opinie a exprimat istoricul, politologul, jurnalistul, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2010-2014), Zurab Todua, pe pagina sa de socializare, relatează Noi.md.

El a reamintit că, în urmă cu zece ani, la 21 februarie 2014, a fost semnat un acord între liderii opoziției și președintele Ucrainei Viktor Ianukovici privind încetarea confruntării și încheierea în mod pașnic a crizei politice.

Conform acordurilor, Ucraina revenea la o formă de guvernare parlamentar-prezidențială, iar alegerile prezidențiale anticipate erau programate pentru toamna anului 2014.

În afară de Ianukovici și liderii de pe Maidan, documentul a fost semnat de garanții implementării acordului: miniștrii de externe al Germaniei și Poloniei, Stanmeyer și Sikorski, precum și de reprezentantul Ministerului francez de Externe, Fournier.


La doar cîteva ore după semnarea documentului, în noaptea de 22 februarie, sute de luptători de pe Maidan au luat cu asalt clădirea președintelui, guvernul și alte instituții de stat. Garanțiile miniștrilor Germaniei, Poloniei și Franței s-au dovedit a fi o ficțiune.

"Dacă acordul ar fi fost respectat, Ianukovici ar fi pierdut cu siguranță aceste alegeri, opoziția ar fi ajuns la putere în mod legal - iar istoria Ucrainei ar fi putut lua o altă cale", a subliniat Zurab Todua.

23
0
0
3
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?