X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Un epidemiolog chinez a spus cum autoritățile din Wuhan au ascuns amploarea epidemiei

18 mai. 2020,, 10:44   Externe
2328 0

Medicul epidemiolog chinez, Zhong Nanshan, a declarat într-un interviu pentru CNN, că autoritățile din orașul chinez Wuhan, unde a fost înregistrat primul caz de infecție cu coronavirus, la început au ascuns detaliile despre amploarea focarului.

Postul de televiziune amintește că anume Zhong Nanshan, care a sosit în Wuhan pe18 ianuarie, după două zile a confirmat public că coronavirusul se poate transmite de la om la om, în timp ce autoritățile din Wuhan au repetat săptămîni în șir că nu există dovezi în acest sens și au spus că focarul "poate fi prevenit și controlat", transmite interfax.ru

"La acea vreme autoritățile locale nu au vrut să spună adevărul. La început (al focarului de coronavirus-IF) ei au tăcut și apoi eu am spus că poate se infectează un număr (mare) de persoane", a spus Zhong Nanshan.

Potrivit epidemiologului, el a avut suspiciuni după ce numărul oficial de persoane bolnave din Wuhan - 41 - nu s-a schimbat timp de zece zile, în timp ce deja au apărut date despre persoane infectate în străinătate. El a declarat că a continuat să pună întrebări autorităților locale, după care acestea "foarte greu" au furnizat date reale: la data de 20 ianuarie, numărul total de cazuri de COVID-19 în Wuhan a ajuns la 198 de persoane, trei au decedat. În plus, atunci s-a aflat despre infectarea a 13 lucrători medicali.

Deși Zhong Nanshan recunoaște scăderea numărului de bolnavi în stadiul inițial al epidemiei, el respinge acuzațiile de neîncredere a statisticilor oficiale ale autorităților chineze privind coronavirusul. În special, astfel de declarații au fost făcute de președintele american Donald Trump, care a susținut că după numărul de decedați de COVID-19 nu Statele Unite este lider, ci China.


Epidemiologul a declarat că autoritățile chineze au învățat o lecție din focarul de pneumonie atipică de o vechime de 17 ani, pe care Beijingul a ascuns-o cîteva luni. Potrivit lui, de data aceasta, guvernul, amenințînd cu pedepse, a cerut ca toate orașele și departamentele guvernamentale să anunțe numărul adevărat al bolnavilor.

"Deci... din 23 ianuarie, cred că toate datele ... sînt corecte", a adăugat Zhong Nanshan.

Omul de știință a respins, de asemenea, teoria lui Trump și a secretarului de stat american Mike Pompeo precum că coronavirusul a ieșit din laborator. De asemenea, Zhong Nanshan susține că autoritățile medicale chineze au efectuat un control la începutul lunii februarie în acel laborator și nu au găsit dovezi ale "scurgerii" virusului.

În decembrie anul trecut, în orașul Wuhan din China cu o populație de 11 milioane de oameni a izbucnit un focar de pneumonie, care, după cum s-a dovedit mai tîrziu, a fost cauzat de un tip necunoscut anterior de coronavirus. Mai tîrziu, virusul a fost numit oficial SARS-CoV - 2, iar boala pe care o provoacă - COVID-19. Ulterior, infecția de coronavirus s-a răspândit în China și în întreaga lume. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat pandemie pe fundalul răspîndirii COVID-19.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?