Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Tîrguri de Crăciun în Europa cu prețuri care mușcă la propriu

17 dec. 2023,, 17:21   Externe
3749 0

De la Budapesta la Edinburgh, piețele de Crăciun din Europa au ajuns extraordinar de costisitoare pentru vizitatori. Dacă în unele părți ale Europei, se știa din anii anteriori că prețurile sînt mari la tîrgurile de Crăciun, în altele, scumpirile din acest an au fost un șoc.

Un sondaj din 2023 a situat tîrgul de Crăciun din Budapesta ca fiind cea mai bună din Europa. Totul pînă la prețul meniului cu hot-dog-uri de 21 de euro sau al unui castron cu gulaș de 12 euro, scrie digi24.ro. Pentru localnicii care cîștigă salarii medii sub 830 de euro pe lună, o vizită la tîrgul de Crăciun e mult prea costisitoare.

„Acest tîrg nu este conceput pentru portofelele maghiarilor”, a spus o femeie.

Dar Ungaria nu este singura țară care se confruntă cu acest șoc al prețurilor. Cu străzi pietruite luminate și pline de decoruri ca din povești, capitala Scoției promite o evadare magică în prag de sărbători. Totul pînă la prețuri. Anul acesta, piața de Crăciun din Edinburgh a fost etichetată „iadul pe pămînt” din cauza „prețuri scandaloase”. Hamburgerii costă 14 euro, biletele pentru datul în roată mare ajung la 11,60 euro, iar vinul fiert scoate din buzunare 8 euro.

În Anglia, lucrurile nu stau cu mult mai bine. Dacă pînă acum tîrgul din orașul York venea cu oferte mult sub cele din Londra, anul acesta vizitatorii sînt dezamăgiți. O porție de burger cu chipsuri a ajuns să coste și 12 lire sterline (14 euro), în timp ce vinul fiert este 5 lire sterline (5,80 euro). Tîrgul de Crăciun din York este aproape la egalitate cu faimosul Winter Wonderland din Londra, unde vinul fiert costa 5,70 lire sterline (6,60 euro), burgerii în jur de la 14 lire sterline (16,20 euro), iar un hotdog 8,50 lire sterline (aproape 10 euro). La ora de vîrf, o tură de plimbare în roata gigantică costă 11 lire sterline (12,80 euro).


„Trebuie să iei un credit pentru a cumpăra oricare dintre aceste produse”, a scris o persoană pe X.

Piețele de Crăciun din Germania au crescut și ele prețurile. În Germania, unde au apărut primele tîrguri de Crăciun, tradiția festivităților este aproape sacră. Dar asta nu a protejat vizitatorii de inflație. O persoană a postat o imagine pe rețelele sociale cu un cîrnat care costă 6 euro la tîrgul de Crăciun din Frankfurt, spunînd că „prețurile au crescut anul acesta”. În Berlin, unii deținători de standuri au ales să renunțe să mai participe la tîrg, deoarece spun că vor avea profit prea mic. RBB a transmis că prețul inițial pentru un bratwurst este în prezent de aproximativ 2,70 de euro, ceea ce face imposibilă vînzarea sa la un preț de 3,5 euro, așa cum se întîmpla acum zece ani.

O creștere similară a fost observată la tîrgul de Crăciun din Strasbourg. Creșterile de preț au fost puse pe seama taxelor exorbitante percepute de organizatori. Dar, după cum remarcă un vizitator, cel puțin intrarea este liberă la piețele de Crăciun din Europa, spre deosebire de piața de Crăciun din Seattle din SUA, unde intrarea este 20 de dolari.

3
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?