X 
Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 507

Stoltenberg: Am trimis un mesaj clar Moscovei şi Minskului

28 iun. 2023,, 09:15   Externe
2640 0

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat la Haga, că este prea devreme pentru a specula cu privire la efectele mutării trupelor Wagner în Belarus, dar a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică este gata să se apere împotriva oricărei ameninţări, transmite Reuters.

„Este prea devreme pentru a face vreo judecată finală cu privire la consecinţele faptului că Prigojin s-a mutat în Belarus şi că, cel mai probabil, unele dintre forţele sale vor fi, de asemenea, localizate în Belarus. Dar am trimis un mesaj clar Moscovei şi Minskului că NATO este prezent pentru a proteja fiecare aliat, fiecare centimetru de teritoriu NATO”, a declarat Stoltenberg reporterilor după o întîlnire cu lideri guvernamentali din şapte ţări membre NATO .

Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, a zburat marţi în exil în Belarus. Stoltenberg a indicat că NATO va decide să îşi consolideze sistemele de apărare în timpul unui summit care va avea loc la mijlocul lunii iulie în Lituania, pentru a-şi proteja toţi membrii, în special pe cei care au o graniţă comună cu Rusia şi Belarus.

2
6
0
1
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?