Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

Statele UE au ajuns la un acord privind Nord Stream 2

13 feb. 2019,, 10:40   Externe
2302 1

Statele-membre ale UE au căzut de acord asupra unui compromis cu Parlamentul European şi Comisia Europeană pentru reglementarea gazoductului Nord Stream 2, construit în prezent între Rusia şi Germania, au declarat miercuri pentru DPA surse din cadrul delegaţiei germane.

Potrivit surselor, operatorul gazoductului se poate aştepta la reglementări suplimentare, dar proiectul derulat de un consorţiu condus de grupul rus de stat Gazprom nu este în pericol.

Săptămîna trecută, Rusia a atras atenţia asupra unor noi obstacole în construcţia gazoductului Nord Stream 2, după ce Germania şi Franţa au ajuns la un compromis cu celelalte state-membre ale UE cu privire la revizuirea reglementărilor în domeniul transportului gazelor naturale, revizuire care vizează în special proiectul gazoductului Nord Stream 2.

Potrivit compromisului, directiva europeană cu privire la gazele naturale va fi revizuită pentru a permite Comisiei Europene să exercite o supervizare mai mare asupra conductelor de gaze naturale, inclusiv asupra proiectului Nord Stream 2. Aceasta înseamnă că Uniunea Europeană va putea să impună regulile care guvernează piaţa sa internă a gazelor naturale şi conductelor care provin din ţările non-UE. De asemenea, statele-membre vor fi obligate să ceară permisiunea UE atunci cînd negociază modificarea acordurilor de gaze naturale cu ţările non-UE, în eventualitatea în care regulile UE ar fi afectate.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lîngă cele două deja existente.


Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, pînă la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Conducta Nord Stream 2 este preconizată să devină operaţională la finele anlui 2019. Costul total al proiectului este estimat la 9,5 miliarde euro.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?