Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4044

Se stabilește identitatea celui de-al treilea suspect în cazul otrăvirii Skripal

28 sep. 2018,, 10:20   Externe
2092 1

Serviciile de Informaţii britanice și Departamentul de Poliție Antiterorism l-au identificat pe cel de-al treilea suspect în otrăvirea fostului colonel al GRU, Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, informează The Telegraph.

Potrivit informaţiilor publicației, al treilea suspect este un agent al Serviciilor de Informații militare rusești. Numele acestuia nu este dezvăluit.

Se presupune că el a ajutat la planificarea atacului, înainte ca substanţa neuro-paralizantă să fie adusă pe teritoriul țării. De remarcat faptul că acesta ar fi putut transmite informații despre fostul angajat al GRU. Anterior, a devenit cunoscut faptul că agențiile britanice de informații caută doi noi suspecți, bănuiţi de otrăvirea celor doi Skripal.

Potrivit versiunii sursei din Guvernul Britaniei, Petrov și Boşirov s-ar fi putut întîlni cu ei după ce au fost cazaţi într-un hotel din Londra. La 26 septembrie, organizația britanică Bellingcat a aflat numele adevărat al unuia dintre otrăvitorii celor doi Scripal. Conform investigației, Ruslan Boşirov nu era altcineva decît colonelul Serviciilor de Informaţii Militare ruse Anatolie Cepiga. Pe 5 septembrie, Guvernul Britaniei l-a acuzat pe Alexandru Petrov și pe Ruslan Boşirov de tentativa de asasinat a familiei Skripal.

Potrivit declarației prim-ministrului britanic Theresa Mai, bărbații au intrat în țară folosind pașapoarte adevărate, emise pe nume fictive, ambii lucrează pentru Serviciile de Informaţii Militare ruse. Moscova a negat toate acuzațiile. După acuzațiile lansate de Londra, postul de televiziune RT a publicat un interviu cu Petrov și Boşirov. În cadrul acestuia ei au negat legăturile cu Serviciile de Informații rusești și au afirmat că au venit într-o vizită turistică și că aveau de gînd să viziteze catedrala locală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?