S-a aflat de ce a explodat reactorul nuclear de la Cernobîl

pericolele energiei nucleare, și e important să știi ce s-a întîmplat cu adevărat.

Pe 26 aprilie 1986, un reactor nuclear a explodat în Uniunea Sovietică. Poate că știi asta, fie pentru că ești pasionat de istorie, fie că ai urmărit serialul Cernobîl de pe HBO, care s-a încheiat luni.

În urma popularității serialului, unii telespectatori au comentat pe rețelele sociale că energia nucleară e prea periculoasă și poate n-ar trebui folosită. Craig Mazin, scenaristul și producătorul serialului, a scris pe Twitter în aprilie: „Lecția pe care a dat-o Cernobîl nu e despre cum energia nucleară e periculoasă. Periculoase sînt minciunile, aroganța și înăbușirea criticilor”.

Deși energia nucleară prezintă anumite riscuri, e una dintre cele mai sigure și curate forme de energie. Trebuie să fie reglementată și monitorizată, dar nu poți ignora potențialul ei de a reduce dramatic consumul de combustibil fosil și emisiile de carbon.

Acestea fiind spuse, e important să înțelegi realitatea evenimentelor din noaptea de 25 aprilie 1986, cînd reactorul numărul 4 din Cernobîl a explodat în urma unui experiment de siguranță. Catastrofa a răspîndit radiații în toată Rusia și Europa și a ucis mii de persoane în anii care au urmat.

Cum funcționa reactorul de la Cernobîl?

Uzinele nucleare sînt, practic, niște motoare cu aburi foarte sofisticate. Într-un motor cu aburi, apa fiartă se transformă în abur, iar aburul învîrte o turbină care generează energie. Într-un reactor nuclear, căldura cauzată de fisiune (descompunerea atomului de uraniu) fierbe apa și face să se învîrtă turbinele.

Fisiunea nucleară, adică descompunerea unui atom, în urma căreia sînt eliberați neutroni, e imprevizibilă și volatilă. O reacție de fisiune duce la alta, fapt care duce la eliberarea unor energii colosale: acest principiu stă, practic, la baza bombelor nucleare. Pentru a controla rata fisiunii într-o uzină nucleară, reactoarele folosesc bare de control. Construite din elemente precum argintul sau iridiu, barele de control absorb neutronii eliberați în timpul fisiunii și o încetinesc.

Reactorul de la Cernobîl era unul de putere mare (RBMK), care folosea apă pentru a răcori miezul reactorului și a genera aburi pentru producerea de energie. E esențial faptul că barele de control de la Cernobîl erau făcute din bor și aveau vîrful din grafit. Rolul acestor bare de control este să oprească, în situații de urgență, reacția de fisiune. Borul a încetinit reacțiile, dar vîrfurile din grafit au crescut inițial rata fisiunii. A fost o eroare de design și unul dintre principalii factori care au cauzat explozia.

Ce a făcut reactorul să explodeze?

În mod ironic, pe 25 aprilie, echipa uzinei făcea un experiment pentru creșterea siguranței uzinei.

În cazul unei pene de curent, fisiunea trebuia să continue. Pentru ca acest lucru să fie posibil, reactorul avea nevoie de energie (curent electric) pentru a pune în funcțiune pompele de apă. Generatoarele diesel de rezervă folosite de sovietici aveau nevoie de un minut întreg ca să le pună în funcțiune. Oamenii de știință au fost de părere că acel interval de un minut era extrem de riscant din punct de vedere al siguranței și au vrut să folosească o parte din energia reziduală a turbinei (electricitatea pe care turbina continua să o producă din inerție, chiar și după oprirea curentului) ca să reducă din timp.

În noaptea experimentului, angajații au oprit sistemul de răcire de urgență, sistemul de control automat și sistemul de urgență pentru reducerea energiei. În cazul unui accident nuclear, computerele uzinei aveau rolul de a scufunda barele de control în reactor pentru a stopa total fisiunea. Angajații uzinei au preluat manual controlul asupra barelor și le-au scos pe majoritatea din reactor.

Standardele de siguranță din vremea aceea cereau ca în reactor să fie prezente 28 de bare. Angajații au lăsat doar 18.

„A fost ca și cum piloții unui avion ar face experimente cu motoarele în timpul zborului”, a zis Valery Legasov, un chimist sovietic care e jucat de Jared Harris în serial.

La ora 1:23 a.m., la patruzeci de secunde după începerea experimentului, cineva a apăsat butonul de închidere de urgență. Nici până azi nu se știe cine l-a apăsat și de ce. Butonul de urgență trebuia să scufunde barele în reactorul supraîncălzit și să-l răcorească. Din păcate, a avut efectul opus.

La apăsarea butonului, barele cu vârf de grafit s-au scufundat în apă. Deși borul din bare trebuia să încetinească reacția, vârfurile de grafit au crescut temporar fisiunea în miezul reactorului. Reacția inițială a fost atât de puternică încât a rupt barele și a scufundat și mai adânc vârfurile reactive de grafit în apă.

Reactorul a creat mai mult abur decât putea duce, iar presiunea a dus la explozia care a făcut ca acoperișul să sară-n aer. O secundă mai târziu, o a doua explozie a împrăștiat bucăți de grafit în zonă și a început să răspândească radiațiile.

Cernobîlul a luat foc.