Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Poezia scrisă de un politician stîrneşte indignare în Austria

23 apr. 2019,, 21:29   Externe
2526 0

O poezie despre migranţi cu titlul „Şobolanul de oraş” a stîrnit indignare în Austria după ce a comparat oamenii cu rozătoarele.

Christian Schilcher, de la Partidul Libertăţii (FPO – extremă dreapta) aflat în coaliţia de guvernare, a scris poezia, în care migranţilor li se transmite să se integreze sau „să plece repede”.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a cerut partenerului său din coaliţie să se distanţeze de această poezie „oribilă”.

Poezia a fost publicată într-un ziar al FPO în Braunau am Inn, locul de naştere al lui Adolf Hitler.

Kurz a declarat pentru Austria Presse Agentur că poezia este „dezgustătoare, inumană şi profund rasistă” şi că un astfel de text nu îşi are locul în Austria.


Schiller, viceprimarul din Braunau am Inn, a declarat că nu a intenţionat să „insulte sau să rănească pe nimeni” cu poezia sa.

El şi-a cerut scuze pentru că a ignorat comparaţia „istorică” dintre şobolani şi oameni, declarînd că poezia are ca scop să descrie schimbările pe care el şi alţii „le critică în mod corect” din perspectiva unui şobolan.

Pamela Rendi-Wagner, preşedinta Partidului Social Democrat de centru stînga, a declarat că asemenea comparaţii erau comune „în propaganda nazistă”.

Însă vicecancelarul şi şeful FPO, Heinz-Christian Strache, a scris într-o postare pe Facebook că „actuala campanie” împotriva partidului său arată că adversarii săi „au emoţii” înaintea alegerilor europarlamentare din mai.

FPO se află în coaliţie alături de Partidul Poporului al premierului Sebastian Kurz din 2017, fiind printre puţinele partide de extremă-dreapta care se află la putere în UE.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?