Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ploile abundente din vestul Japoniei au condus la evacuarea a 370.000 de locuitori

10 iul. 2023,, 02:00   Externe
3794 0

Ploile abundente au afectat sâmbătă prefectura Shimane şi alte zone din vestul Japoniei, aproximativ 370.000 de locuitori din două localităţi fiind nevoiţi să evacueze casele la solicitarea autorităţilor locale, transmite agenţia Kyodo.

În oraşul Izumo din prefectura Shimane s-au produs cel puţin 15 alunecări de teren, iar 20 de zone au fost afectate de revărsarea râurilor, notează NOi.md cu referire la agerpres.

Patru zone din oraş au fost izolate după ce circulaţia a fost întreruptă în urma intemperiilor, potrivit autorităţilor locale.

O maşină a căzut într-un râu din oraş, iar poliţia locală şi salvatorii au anunţat că îl caută pe şofer.

În Izumo s-au înregistrat sâmbătă 109 mm de precipitaţii într-un interval de şase ore, în timp ce în oraşul vecin Matsue s-au înregistrat 95,5 mm de precipitaţii, potrivit Agenţiei de Meteorologie din Japonia.

Având în vedere că frontul atmosferic de ploaie sezonieră se menţine deasupra arhipelagului nipon, agenţia a îndemnat la prudenţă, în special în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale, unde duminică sunt posibile furtuni.

1
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?