Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Obiecte ce i-au aparținut lui Freddie Mercury, scoase la licitație

4 aug. 2023,, 23:30   Externe
2455 0

Fanii lui Freddie Mercury sînt aşteptaţi începînd de vineri la Londra pentru a vizita o expoziţie cu vînzare unde vor putea admira mii de obiecte ce i-au aparţinut solistului formaţiei Queen, transmite Reuters.

Obiecte rare, printre care versuri scrise de mînă, artă şi piese de colecţie, provin de la reşedinţa londoneză a lui Freddie, Garden Lodge, şi s-au aflat în grija prietenei sale apropiate, Mary Austin, după moartea sa din 1991, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Aceste obiecte vor fi expuse public timp de o lună, după care casa de licitaţii Sotheby's va scoate o parte dintre ele la vînzare.

"Am modificat spaţiul oferit de galeria noastră pentru a le oferi vizitatorilor sentimentul că se află în casa lui Freddie", a declarat David

MacDonald, reprezentant al Sotheby's London. "Dacă ar fi ca Freddie să ne treacă pragul, ar recunoaşte imediat unele dintre spaţiile pe care le-am creat", a adăugat el.


În centrul licitaţiei se va afla celebrul pian Yamaha de culoare neagră al lui Freddie Mercury, la care a compus piesa "Bohemian Rhapsody" în 1975 - preţul estimat de vînzare este între 2 şi 3 milioane de lire sterline.

"A fost o extensie a sa, vehiculul creativităţii sale. El nu a fumat nicio ţigară la pian şi nici nu a pus vreodată un pahar pe el şi se asigura că nimeni nu face aşa ceva la pianul lui. Acest pian a fost mereu în stare impecabilă", a mai asigurat reprezentantul Sotheby's.

Printre obiectele care vor fi scoase la licitaţie se numără coroana regală şi mantia pe care Freddie le purta pe scenă în cadrul turneului Queen din 1986, estimate între 60.000 şi 80.000 de lire sterline, dar şi un pieptene din argint pentru mustaţă marca Tiffany & Co, ce are un preţ estimat între 400 şi 600 de lire sterline.

Versurile scrise de mînă de Fedddie Mercury pentru piesa "We Are The Champions" au un preţ estimat între 200.000 şi 300.000 de lire sterline, iar cele pentru piesa "Killer Queen" au un preţ estimat între 50.000 şi 70.000 de lire sterline

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?