Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

O autostradă care traversează Australia de la sud la nord a fost inundată

4 feb. 2022,, 20:00   Externe
1920 0

Autostrada Stuart, una dintre cele mai mari autostrăzi din Australia, care traversează ţara de la sud la nord, a fost parţial inundată timp de mai multe zile, relatează vineri DPA. În unele zone, drumul se află complet sub apă.

Serviciul de urgenţă din statul Australia de Sud a postat vineri pe Twitter imagini filmate cu drona care arată amploarea inundaţiilor în jurul oraşului Glendambo, la circa 590 de km nord-vest de capitala statului, Adelaide, unde drumul se află complet sub apă, transmite Noi.md cu referire la dig24.ro.

Presa locală a relatat că sistemul de aprovizionare din nordul ţării a fost afectat de-a lungul rutei principale de transport de marfă. Unele camioane fac ocoluri de pînă la 3.000 de kilometri prin statele New South Wales şi Victoria pentru a ajunge în Teritoriul de Nord, a raportat Sky News Australia.

Oraşul Coober Pedy, situat la circa 250 de kilometri nord de Glendambo, a rămas complet izolat. Locuitorii cu probleme de sănătate au fost transportaţi la spitale cu ajutorul forţelor aeriene australiene.

Şeful serviciului local de urgenţă, Trevor Arnold, a declarat pentru ABC că nu poate oferi un termen pentru redeschiderea autostrăzii.


"Nu este vorba doar de faptul că apa trebuie să se retragă, ci şi de daunele provocate drumului care trebuie evaluate înainte ca oamenii să poată conduce pe el, avînd în vedere că majoritatea vehiculelor care ajung pînă acolo sînt cele de mare tonaj", a declarat el, citat de Agerpres

Autostrada se întinde pe o distanţă de circa 2.700 de kilometri din Australia de Sud pînă în Teritoriul de Nord şi leagă Port Augusta în sud de Alice Springs în regiunea sudică deşertică a Teritoriului de Nord şi de oraşul Darwin, situat în punctul cel mai nordic al continentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?