X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Lavrov: Diplomația SUA se limitează la intimidare

23 dec. 2019,, 23:30   Externe
2526 2

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a afirmat luni, într-o intervenţie în faţa Consiliului Federaţiei (Senat), că diplomaţia Statelor Unite se limitează la intimidare.

"SUA au demonstrat încă o dată că diplomaţia lor se limitează la intimidare prin diferite mijloace, precum sancţiuni, ultimatumuri sau ameninţări", a spus Lavrov, cu referire la sancţiunile americane contra gazoductului Nord Stream 2, care va transporta direct gazul rusesc în Germania pe fundul Mării Baltice.

Oficialul rus a adăugat că, atunci cînd aliaţii cei mai apropiaţi sînt pedepsiţi pentru că-şi rezolvă problemele legate de securitatea energetică, "nicio ţară din lume nu trebuie să se îndoiască de faptul că dacă SUA îi promite ceva, în orice moment o va abandona".

La rîndul său, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că sancţiunile americane contra Nord Stream 2 sînt "inacceptabile" şi a exprimat încrederea Moscovei că "astfel de demersuri nu vor reprezenta un obstacol pentru finalizarea lucrărilor la acest important proiect".

"În orice caz, astfel de sancţiuni nu vor rămîne fără reciprocitate", a spus Peskov, care a adăugat că răspunsul şi momentul cînd acesta va fi dat ţin de interesul naţional al Rusiei.

Sîmbătă, compania elveţiană Allseas a suspendat montarea conductelor Nord Stream 2, în aşteptarea explicaţiilor juridice, tehnice şi ecologice din partea autorităţilor americane.

Gazoductul, care odată terminat va avea o lungime de 1.255 km, este deja construit în proporţie de peste 90%.

La proiect participă consorţiul rus Gazprom şi companiile europene OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?