Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Japonia se pregăteşte să deverseze în ocean apa tratată de la Fukushima

7 aug. 2023,, 11:01   Externe
1853 0

Japonia ia în considerare începerea deversării în ocean a apei tratate de la Fukushima între sfîrşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, după un summit trilateral cu Statele Unite şi Coreea de Sud, au declarat luni surse guvernamentale, citate de agenţia EFE.

„Japonia a spus că momentul deversării apei va fi între primăvara şi vara acestui an şi nu s-a schimbat nimic în această privinţă. Vom lua decizia atunci cînd măsurile de siguranţă vor fi confirmate, dar nu putem vorbi încă despre o dată anume”, a precizat purtătorul de cuvînt al guvernului, Hirokazu Matsuno, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

Deversarea ar putea începe imediat ce premierul japonez Fumio Kishida se va întoarce de la un summit trilateral pe 18 august la Camp David, locul de relaxare al preşedinţilor SUA, în apropiere de Washington.

„Le-am explicat pescarilor şi companiilor locale despre siguranţa procesului. Pentru a răspunde preocupărilor şi solicitărilor acestora, vom continua să luăm măsuri de securitate şi de asistenţă pentru activitatea lor de acum încolo”, a continuat Matsuno.

Purtătorul de cuvînt al guvernului japonez nu a dorit să dea detalii despre conţinutul reuniunii trilaterale de săptămîna viitoare, dar a declarat că ţara sa va continua să facă eforturi pentru a explica deversarea „pe bază ştiinţifică şi cu mare transparenţă”.


Anunţul Japoniei survine după ce, pe 4 iulie, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a aprobat planul guvernului de la Tokyo de a deversa în mare apa tratată de la centrala Fukushima şi a declarat că măsurile luate de ţara asiatică sînt „în concordanţă cu standardele internaţionale de siguranţă relevante”.

Pînă în prezent, apa puternic contaminată generată de centrală este procesată în circuite numite ALPS (Sistem Avansat de Procesare a Lichidelor) pentru a elimina majoritatea elementelor radioactive, cu excepţia tritiului, şi este returnată pentru depozitare în rezervoare înainte de a fi evacuată în mare.

Guvernul japonez şi Tokyo Electric Power (TEPCO), proprietara centralei nucleare avariate, au luat această decizie în faţa imposibilităţii de a continua să stocheze apa în rezervoare instalate pe terenurile centralei din cauza lipsei de spaţiu fizic.

0
0
0
1
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?