X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Fost inspector de arme al ONU: Armata rusă s-a pregătit de luptă

14 iul. 2022,, 08:00   Externe
5849 0

Analistul militar american și fostul inspector de arme al ONU, Scott Ritter, a spus că soldații ruși sînt printre cei mai buni din lume și a spus că victoria Rusiei este inevitabilă. El a exprimat această opinie în timpul unui discurs la Ron Paul Institute. Potrivit lui Ritter, în timp ce America luptat împotriva păstorilor și insurgenților din Irak și Afganistan timp de douăzeci de ani, armata rusă acumula putere și nu și-a cheltuit forțele în zadar, "s-a pregătit de luptă”.

Armata rusă își demonstrează pe deplin abilitățile și tactica operațiunilor de luptă împotriva armatei ucrainene, care, după cum a remarcat Ritter, datorită armelor și logisticii americane, pînă nu demult putea "distruge" orice armată din Europa. Potrivit acestuia, armata rusă cîștigă fără probleme și va cîștiga fără probleme și nimic nu o poate opri.

După cum a menționat Ritter, America furnizează Ucrainei arme care nu vor schimba rezultatul final al confruntării, iar Statele Unite vor obține doar ură, furie și dispreț din partea rușilor. "La un moment dat vor întrece limita și vor lansa rachete în afara hotarelor Ucrainei asupra țintelor americane, asupra țintelor NATO și atunci va începe adevăratul război, în care noi nu vom cîștiga", a concluzionat analistul american.



14
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?