Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Fermierii polonezi vor întrerupe protestul de la punctul de control cu Ucraina

24 dec. 2023,, 03:30   Externe
2678 0

Fermierii care blochează trecerea frontierei în Medyka poloneză (pe partea ucraineană – punctul de control "Shegini") își vor suspenda acțiunea de protest pe 24 decembrie.

Despre acest lucru a anunțat organizatorul protestului Roman Kondrov, din cadrul Organizației "Satul înșelat", relatează "Adevărul European" cu referire la RMF FM.

Potrivit lui Kondruov, protestul va fi suspendat de la 8 dimineața duminică pînă pe 2 sau 3 ianuarie 2024.

El a spus că, dacă va primi o declarație scrisă din partea premierului Donald Tusk că solicitările lor vor fi îndeplinite, probabil că protestul nu va fi reînnoit.

Noul ministru polonez al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Czeslaw Siekierski, a dat asigurări, în cadrul unei conferințe de presă, că revendicările vor fi îndeplinite, însă va fi nevoie de timp. El a adăugat că au fost prevăzute fonduri pentru îndeplinirea unora dintre revendicări, în special în bugetul de stat, care este în prezent în proces de examinare.


De asemenea, în cadrul conferinței de presă s-a anunțat că la Medyka a fost semnat un acord cu fermierii din ”Satul Unit” care protestează la punctul de trecere a frontierei de la Dorohusk, în Voievodatul Lubelskie. Documentul conține revendicări precum încetarea importurilor de zahăr din Ucraina și plata imediată a subvențiilor directe.

Fermierii din Asociația "Satul înșelat" au început să blocheze punctul de trecere din Medyka la 23 noiembrie curent. Ei cer, printre altele, subvenții pentru porumb, bani suplimentari pentru credite de lichidități și menținerea impozitului agricol la nivelul actual și în anul viitor.

Separat, reprezentanții Ministerului Infrastructurii al Poloniei și ai Ministerului Dezvoltării Comunitare, Teritoriilor și Infrastructurii din Ucraina au convenit asupra unui plan de acțiuni privind deblocarea frontierei în timpul unei întrevederi care a avut loc vineri, 22 decembrie, la Kiev.

Guvernul polonez a declarat că deblocarea frontierei ar putea avea loc pînă la Crăciun.

1
1
1
2
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?