Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Comisia Europeană confirmă amînarea negocierilor comerciale cu Australia

2 oct. 2021,, 03:00   Externe
2268 3

Negocierile prevăzute de multă vreme cu privire la un posibil acord de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană şi Australia au fost amînate cu o lună, a confirmat vineri Comisia Europeană, după furia provocată de decizia Canberrei de a anula un important contract pentru submarine franceze.

Putem confirma că vom amîna cu o lună ciclul următor de negocieri comerciale, dar nu este vorba de sfîrşitul acestor negocieri', a declarat la Bruxelles Miriam Garcia Ferrer, purtătoare de cuvînt pentru comerţ a Comisiei.

Ciclul comercial al ALS a fost amînat cu o lună pînă în noiembrie', anunţase anterior pentru AFP un responsabil al UE la Canberra.

Negocierile ALS vizează în continuare cu prioritate substanţa în locul rapidităţii şi rămîn numeroase probleme deschise de negociat. O amînare de o lună ne va permite şi să ne pregătim mai bine', a explicat Garcia Ferrer.

Ministrul australian al comerţului, Dan Tehan, care urma să se deplaseze în Europa pentru negocieri, a minimalizat la rîndul său decizia.

Înţelegem reacţia Franţei la decizia noastră cu privire la submarine, dar, în final, orice naţiune trebuie să acţioneze în interesul naţional - ceea ce a făcut Australia.

Dan Tehan a indicat că intenţionează să se întîlnească cu comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, săptămîna viitoare.

'Vom continua să ne pregătim pentru cea de-a 12-a rundă de negocieri şi să lucrăm la încheierea unui acord de liber-schimb care să fie în interesul Australiei şi al UE', a spus el.

Luna trecută, Australia a rupt fără avertisment contractul pentru achiziţionarea a douăsprezece submarine franceze cu propulsie convenţională în valoare de 90 de miliarde de dolari (55 miliarde de euro), optînd să cumpere în schimb nave cu propulsie nucleară, de concepţie americană.

Decizia a provocat un conflict diplomatic major cu Franţa, care a declarat public că nu mai poate avea încredere în guvernul australian, acuzîndu-i oficialii că au minţit şi punînd sub semnul întrebării continuarea acordului comercial.

Guvernul francez şi-a rechemat ambasadorii de la Canberra şi Washington, în semn de protest faţă de comportamentul aliaţilor.

Ambasadorul la Washington a revenit în SUA miercuri, dar nimic nu indică deocamdată că şi cel în Australia se va întoarce la Canberra.

UE este al treilea cel mai mare partener comercial al Australiei. În 2020, schimburile de bunuri între cele două economii au fost evaluate la 36 miliarde euro şi la 26 miliarde euro pentru servicii.

Următoarea rundă de negocieri urma să acopere domenii precum comerţul, serviciile, investiţiile şi drepturile de proprietate intelectuală.

Negocierile comerciale au început în 2018, sperîndu-se într-un acord final pînă la sfîrşitul anului în curs. În condiţiile în care Australia şi Franţa se îndreaptă spre alegeri în prima jumătate a lui 2022, acest calendar pare prea optimist în acest moment

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?