Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cei doi patroni ai stației GPL din Crevedia au fost arestați

7 sep. 2023,, 08:15   Externe
1948 0

Ionuț Doldurea – fiul primarului din Caracal – și Cosmin Stîngă, patronii firmei Flagas SRL, care deţinea staţia GPL de la Crevedia (România) unde au avut loc cele două explozii soldate cu moartea a cinci oameni şi cu rănirea a peste 50, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

De asemenea, Parchetul General a pus sechestru pe case şi conturi bancare ale celor doi acționari ai firmei, precum și asupra a zeci de imobile ale socității comerciale, transmite noi.md cu referire la hotnews.ro.

Anunțul a fost făcut de către avocatul acestora, care a spus că a atacat deja decizia magistraților.

Instanța a admis astfel propunerea formulată de Parchetul General de arestare preventivă a celor doi patroni ai firmei Flagas SRL.

Tot miercuri, Parchetul General a anunțat că a pus sechestru pe case şi conturi bancare ale celor doi acționari ai firmei, precum și asupra a zeci de imobile ale socității comerciale Flagas SRL.


Ce spun procurorii în referatul cu propunerea de arestare

În referatul cu propunere de arestare preventivă, procurorii arată că cei doi patroni, pe o perioadă de cel puțin 3 ani, au promovat în mod sistematic în cadrul firmei „o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL”.

„Toate aceste operațiuni au fost efectuate în scop pecuniar, în pofida deciziilor de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicînd de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități. Faptele descrise au avut drept consecință decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 54 persoane, 6 case distruse total, 77 case distruse parțial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenție, echipamente de intervenție, bunuri materiale ale cetățenilor pe o rază de aprox. 1 km”, arată procurorii.

Conform Parchetului General, pînă miercuri în acest dosar au fost audiate 16 persoane care au suferit pagube materiale și morale în urma exploziilor și care au precizat că se constituie parte civilă în cauză. Totodată, 22 persoane au fost audiate în calitate de martori.

Potrivit referatului, printre persoanele rănite s-au aflat şi trei jurnalişti:

„În urma verificărilor a rezultat că, în urma incendiului şi exploziilor succesive datorate acestuia produse în comuna Crevedia la data de 26 august, au fost lezate corporal 54 de persoane (40 de cadre din cadrul ISU, 2 jandarmi, 8 localnici şi angajaţi ai societăţii, un cetăţean nepalez, 3 reprezentanţi ai mass-media), care au fost internate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Tîrgovişte”.

Sechestru pe zeci de imobile

De asemenea, miercuri procurorul de caz a emis o ordonanță prin care sînt instituite măsuri asigurătorii, apreciind că „este necesară aplicarea unor asemenea măsuri pentru a se putea asigura repararea pagubelor cauzate prin comiterea infracțiunii și pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare”.

În cazul firmei Flagas SRL s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor imobile: 5 în județul Botoșani, 4 în județul Călărași, 28 în județul Dîmbovița, 6 în județul Giurgiu, 19 în județul Ilfov, unul în județul Olt.

În cazul unuia dintre patroni s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la un imobil din București și asupra a 7 conturi bancare. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă și în cazul bunurilor celuilalt patron – sechestru pe 7 imobile situate în București și a 8 conturi bancare.

Marţi seară, Ionuț Doldurea – fiul primarului din Caracal – și Cosmin Stîngă – au fost reținuți de procurori pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. De asemenea, este urmărită penal societatea comercială a celor doi.

Ce spun procurorii Parchetului General:

„În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpați menționați anterior, societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL (Ordinul M.A.I. cu nr. 166 din 27 iulie 2010 și Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea „Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule”, indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Șoseaua București-Tîrgoviște, în comuna Crevedia, județul Dîmbovița.

2
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?