Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cartofii expuși în spațiu au intrat într-o fază experimentală de plantare

17 ian. 00:00   Externe
2151 0

Cercetătorii chinezi au început experimentele de reproducere a 66.500 de minituberculi de cartof care au fost transportaţi în spaţiu la bordul vehiculului cu echipaj uman Shenzhou-16 şi care au rămas pe orbita Pămîntului timp de peste 180 de zile, informează luni Xinhua.

După germinarea, cultivarea şi transplantarea tuberculilor, vor fi selectate şi evaluate în continuare soiurile superioare, a declarat Zhang Linhai, directorul Centrului pentru inovare tehnologică din cadrul Xisen Potato Industry Co. Ltd, care coordonează acest proiect, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Reproducerea în spaţiu se referă la expunerea cartofilor sau a tulpinilor la radiaţia cosmică şi la microgravitaţia din spaţiu pentru a stimula mutaţii la nivelul genelor lor, astfel încît să se creeze noi specii sau soiuri cu performanţe mai bune, cum ar fi o perioadă de creştere mai scurtă, un randament mai mare şi o rezistenţă mai bună la boli.

Cercetătorii de la acel centru din comitatul Shangdu din Regiunea Autonomă Mongolia Inferioară din nordul Chinei intenţionează să selecteze soiuri de cartofi cu toleranţă la sare şi alcalinitate şi cu randamente mai mari, prin experimente care utilizează tehnologia avansată de editare genetică pentru a contribui la ameliorarea genetică tradiţională.

Această abordare are potenţialul a de reduce ciclul de reproducere de la peste un deceniu pînă la doar cîţiva ani, a spus Zhang Linhai.


A fost pentru a doua oară cînd compania Xisen Potato Industry Co. Ltd. a trimis tuberculi în spaţiu. În iunie 2022, 20.000 de tuberculi de cartof selectaţi de această companie au fost trimişi pe staţia spaţială chineză cu racheta lansatoare Shenzhou-14, revenind apoi pe Terra după 182 de zile.

În 1987, China a trimis primul său lot de seminţe de cultură - inclusiv orez şi piper - în spaţiu, marcînd startul programului acestei ţări de reproducere a plantelor în spaţiu. În ultimii treizeci şi ceva de ani, cercetătorii chinezi au realizat peste 30 de experimente în spaţiu ce au implicat seminţe de plante, răsaduri şi tulpini, ceea ce a dus la cultivarea a aproape 1.000 de soiuri noi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?