X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

„Călătorie spre nicăieri”: Un vas de croazieră a fost întors din drum înainte să ajungă la destinație

30 noi. 2023,, 00:00   Externe
2763 0

Pasagerii unui vas de croazieră au rămas blocați la bord și au avut rău de mare după ce vaporul a fost întors din drum în Noua Zeelandă din cauză că avea cîteva moluște și o bucată de coral agățate de carenă, potrivit The Guardian.

Vasul de croazieră P&O Pacific Adventure, care plecase din Sydney, ar fi trebuit să oprească în mai multe porturi din Noua Zeelandă, dar acest lucru nu a fost posibil pentru că mai multe specii considerate invazive în această țară se agățaseră de carena vasului, iar echipajul nu le-a putut înlătura la timp din cauza condițiilor periculoase de vreme. Marea a fost foarte agitată, iar multor pasageri li s-a făcut rău, transmite Digi24.

Unii dintre aceștia s-au plîns apoi că pungile igienice pentru cei cărora le vine rău au dispărut foarte repede. „Îmi pare rău pentru toți cei care au rău de mare, am avut valuri de 5 pînă la 10 metri aproape în fiecare zi”, a spus Jake Welch, un pasager de 21 de ani de pe vas. Noua Zeelandă are legi foarte stricte de biosecuritate care interzic acostarea vaselor în porturi dacă specii invazive sînt agățate de carena acestora. În cazul vasului Pacific Adventure, era vorba de trei midii și o bucată de coral care ar fi trebuit înlăturate înainte să intre în Noua Zeelandă.


„Este foarte dezamăgitor că nu am ajuns să vedem Noua Zeelandă, dar în general o vacanță rămîne totuși o vacanță. Se pare că multor persoane le-au fost stricate planurile”, a mai spus Welch. Pasagerii care sperau să își serbeze ziua de naștere, aniversarea nunții sau să se căsătorească într-un loc specific din Noua Zeelandă au fost nevoiți să își schimbe planurile.

O parte dintre ei și-au exprimat frustrarea pe o pagină de Facebook creată special pentru această croazieră. „Soția și cu mine sîntem în această croazieră nasoală spre nicăieri, foarte dezamăgit, nu mai călătoresc niciodată cu P&O”, a scris unul dintre pasageri.

Compania care operează vasul le-a oferit inițial pasagerilor o reducere de 50% pentru următoarea croazieră, dar această ofertă i-a înfuriat și mai rău pe pasageri. Acum, P&O le restituie pasagerilor costul biletelor și le oferă în plus 300 de dolari sub formă de credit care poate fi folosit la bordul vasului. Welch s-a declarat mulțumit de oferta finală a companiei și a spus că va mai merge și în alte croaziere.

0
2
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?