X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 509

Borrell: "Israelul nu trebuie să se lase pradă furiei"

17 noi. 2023,, 11:45   Externe
2247 0

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a îndemnat Israelul să nu se lase cuprins de furie în războiul împotriva grupării teroriste Hamas.

El a făcut această declarație în cadrul unei întîlniri cu ministrul israelian de Externe, Eli Cohen, după ce a vizitat Kibbutzul Be'eri, care a fost atacat de Hamas pe 7 octombrie, relatează AFP.

"Vă înțeleg furia, dar permiteți-mi să vă rog să nu vă lăsați pradă ei. Cred că asta este ceea ce vă pot spune cei mai buni prieteni ai Israelului", a notat Borrell.

Înaltul reprezentant al UE a subliniat solidaritatea UE cu Israelul și dreptul țării de a se apăra în cadrul dreptului internațional.

"Dar una este să aperi Israelul și alta este să te ocupi de oamenii care au nevoie de el. Și de aceea UE, pe lîngă susținerea dreptului de a apăra Israelul, cere și ajutor umanitar, pentru alimente, apă, combustibil, protecție (pentru oamenii din Gaza)", a adăugat Borrell.


El a cerut, de asemenea, eliberarea imediată și necondiționată a ostaticilor răpiți în timpul atacului Hamas asupra Israelului.

Anterior, președintele american Joe Biden a declarat că i-a spus clar premierului israelian Benjamin Netanyahu: ocuparea Gaza ar fi o "mare greșeală".

Premierul israelian Benjamin Netanyahu declarase anterior că, după încheierea ostilităților, țara sa își va asuma "responsabilitatea generală pentru securitatea" în Gaza "pentru o perioadă nedeterminată". Totuși, această poziție nu convine UE și Statelor Unite.

Înaltul diplomat european Josep Borrell a subliniat luni că Israelul nu poate rămîne în Gaza după război. Potrivit acestuia, "autoritățile palestiniene trebuie să se întoarcă în Gaza"

Secretarul de stat american Anthony Blinken a avertizat, de asemenea, că Israelul nu poate reocupa Gaza după încheierea războiului cu Hamas.

1
1
0
1
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?