X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

UE va reduce prognozele de creștere și le va majora pe cele de inflație

12 iul. 2022,, 13:30   Economie
2430 0

Comisia Europeană îşi va reduce, încă o dată, prognozele de creştere economică în Europa pentru acest an şi anul următor, dar în paralel îşi va majora previziunile de inflaţie pentru a ţine cont de consecinţele războiului din Ucraina, a avertizat luni vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, transmite AFP.

Executivul comunitar urmează să dea joi publicității noile sale previziuni revizuite, transmite agerpres.ro.

"Creșterea economică se dovedește a fi una rezistentă în acest an. În pofida acestui lucru, ne putem aştepta la o revizuire în jos, şi la una mai importantă pentru anul următor", a spus Valdis Dombrovskis, înaintea de începerea unei reuniuni a miniştrilor de Finanțe din zona euro.

"Şi, din păcate, inflația continuă să fie mai ridicată decît se prognoza. În consecinţă, previziunile privind inflaţia vor fi, din nou, revizuire în sus", a adăugat Dombrovskis.

Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie.


Războiul din Ucraina a obligat deja Comisia Europeană să îşi revizuiască drastic prognozele de creştere, în special ca urmare a exploziei preţurilor la energie.

În luna mai, Executivul comunitar a revizuit prognozele de creștere pentru cele 19 state din zona euro pînă la 2,7% în acest an, de la 4% cît prognoza în februarie, şi la 2,3% pentru anul viitor, de la 2,7% cît estima în prima sa evaluare a impactului războiului din Ucraina asupra economiei blocului.

Tot în luna mai, inflația în zona euro a fost estimată la 6,1% pentru acest an, la rîndul său o revizuire semnificativă faţă de estimările inițiale ale Comisiei care mizau pe o inflație de 3,5%.

În prezent, Comisia Europeană este îngrijorată că ar putea fi întrerupte complet livrările de gaze din Rusia, ca răspuns la sancțiunile occidentale impuse Moscovei.

O oprire completă a livrărilor de gaze rusești, de care Europa este puternic dependentă, "nu este scenariul nostru de bază, dar este un risc pe care nu îl putem exclud. În mod clar, ne pregătim la nivelul UE, dar şi la nivelul statelor membre'', a explicat Valdis Dombrovskis.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?