Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Noi afaceri stimulate de stat și UE pentru modernizare, eficiență energetică și digitalizare

10 iul. 2023,, 16:15   Economie
2442 0

37 de companii noi vor primi granturi din partea statului și a Uniunii Europene pentru a investi în utilaje eficiente energetic, instalații fotovoltaice sau alte instrumente utile pentru digitalizarea proceselor de muncă sau prestări servicii.

Din numărul total de noi beneficiari, 21 activează în mediul rural, iar 16 își desfășoară activitatea în mediul urban. Aceștia urmează să acceseze granturi de la 250 mii lei pînă la 2 milioane lei, prin intermediul Programelor de stat – Retehnologizare și Eficiență Energetică, Transformare digitală și Programul de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+2. Suma totală a finanțarii nerambursabile constituie circa 20 milioane lei.

Managerii companiilor au fost familiarizați de către reprezentanții instituției cu prevederile contractuale și modul de interacționare ODA-Beneficiar. Ulterior, agenții economici vor semna contractele de colaborare pentru accesarea susținerii financiare nerambursabile prin intermediul programelor la care au depus proiectele investiționale.

Antreprenorii au fost informați despre cele mai recente inițiative guvernamentale și europene privind susținerea accesului la finanțare, fiind îndemnați să aplice și la alte instrumente de suport în afaceri pentru a deveni sustenabili pe piață.

Printre antreprenorii care au participat la sesiunea de orientare și informare privind relațiile contractuale ODA-beneficiari este Constantin Cojocari din municiupiul Chișinău, managerul unei afaceri specializate în confecţionarea produselor din tricotaj. Acesta va accesa un grant pentru digitalizarea proceselor de activitate. “Întreprinderea Cojocari-Group a fost fondată în 2007. La ora actuală numără circa 110 angajați și a reușit să se impună pe piața atît locală cît și regională cu marca comercială Vasconi. Cu ajutorul grantului vom spori securitatea cibernetică a companiei, securitatea datelor clienților, colectate în urma utilizării magazinului online și vom achiziționa sistemelor de management a relațiilor cu clienții, softuri de gestionare ale depozitelor”, a spus Constantin Cojocari.


Un alt agent economic, care va accesa finanțare nerambursabilă prin intermediul Programului de Retehnologizare și Eficiență Energetică este Victor Frinea din satul Malcoci, raionul Ialoveni, care administrează o afacere în domeniul agriculturii și anume cultivarea florilor. “Finanțarea nerambursabilă europeană de circa 1,5 milioane lei ne va permite să modernizăm sistemul de cultivare prin trecerea la cresterea hydroponică a florilor. În acest sens vom achiziționa ventilatoare industriale, aeroterme, LED-uri speciale, lăzi. Odată cu implimentarea acestui proiect vom minimiza consumul de cărbune la 50% , vom reduce emisiile de carbon în atmosfera și, respective, sinecostul florilor”, a spus antreprenorul.

Antreprenoarea Valeria Avram din Lozova, Strășeni gestionează o o afacere răcoritoare și anume, producerea înghețatei artizanale după metodă italiană. Grație tatălui ei care muncește în străinătate, a fost eligibilă pentru accesarea unui grant prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+2. “Din grantul ODA vom dota și amenaja spațiul gelateliei. Ca urmare a achiziționării echipamentului performant vom putea mări volumul de producere a înghețatei, extinde gama de produse și vom putea oferi servicii de candybar și gherete cu înghețată la diverse evenimente de familie”, a spus Valeria Avram.

Una din prioritățile Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării este dezvoltarea economică într-un ritm accelerat. În acest sens, ne concentrăm pe eliminarea birocrației, digitalizarea proceselor, finanțarea afacerilor, modernizarea legislației și sprijinirea antreprenorilor în identificarea și accesarea noilor piețe. Scopul nostru este să creăm un mediu favorabil pentru dezvoltarea afacerilor și stimularea inovației. Facilităm accesul antreprenorilor la noi piețe. Dezvoltăm programe și instrumente care să-i ajute să identifice și să exploreze oportunități de afaceri în străinătate. Promovăm parteneriate și colaborări internaționale pentru a facilita comerțul și pentru a crește exporturile. În plus, oferim sprijin și asistență antreprenorilor care doresc să-și extindă activitatea pe piețele internaționale. Republica Moldova este o piață mica, iar ca să reușim economic trebuie să privim în afară, să țintim noi piețe cu produsele noastre, pentru ca întreprinderile noastre să crească și să prospere. Ne concentrăm eforturile pentru a promova reforme structurale eficiente, pentru a ajusta legislația națională la standardele internaționale, urmărind crearea unui climat de afaceri favorabil, atragerea investițiilor și promovarea exporturilor.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?