X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4023

Moldova a sporit brusc exporturile de pomuşoare

24 ian. 2019,, 17:50   Economie
3019 1

Moldova își mărește rapid exporturile de pomuşoare. Astfel, în 2018, livrările de acest tip de producţie în străinătate au echivalat cu 2,8 mii tone, ceea ce este cu 64% mai mult decît în anul precedent, transmite Noi.md.

Aceste date au fost furnizate de Asociația „Pomuşoarele Moldovei”, menționînd că cei mai mari consumatori de pomuşoare din țările UE sînt Germania, Franța, Marea Britanie și Belgia.

În prezent, plantațiile pentru diferite pomuşoare din Moldova alcătuiesc aproximativ 4 mii hectare, recoltele de pe acestea fiind de circa 14 mii tone. În ultimii ani, suprafețele ocupate de culturile de pomuşoare se află într-o extindere dinamică. Anual, sînt organizate aproape 100 de hectare de plantații de pomuşoare.

Problemele legate de producția de pomuşoare, dar şi oportunitățile de export al recoltelor obţinute în Moldova vor fi discutate de participanții la cea de-a treia conferință anuală a reprezentanților sectorului culturilor de pomuşoare cu tema: „Pomuşoarele Moldovei: dezvoltare prin inovare și schimb de bune practici”. Evenimentul este organizat de Asociația „Pomuşoarele Moldovei” cu sprijinul Proiectului "Agricultură Performantă în Moldova" APM / USAID.

Printre participanţii la conferință vor fi şi experți din Bosnia și Herțegovina, o țară care este inclusă pe lista celor mai mari producători europeni de pomuşoare. Aceştia vor prezenta specialiștilor moldoveni ultimele inovații din domeniul producției de pomuşoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?