Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ce a spus Putin despre furnizarea gazelor rusești Moldovei

5 oct. 2023,, 20:47   Economie
4879 0

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că a fost surprins de faptul că Republica Moldova a declarat că nu va mai cumpăra gaze rusești de la Gazprom.

Potrivit liderului rus, Rusia acceptase anterior condițiile Moldovei privind livrările de gaze, iar șeful Gazprom, Alexei Miller, i-a spus că acestea nu au încetat.

"Am observat că unul dintre oficialii moldoveni a spus că Moldova nu mai cumpără gaz rusesc. Sincer vorbind, am fost puțin surprins, pentru că condițiile în care noi furnizăm gaze Moldovei sînt condițiile înaintate de partea moldovenească. Moldovenii au fost cei care ne-au cerut o astfel de formulă de preț, a fost propunerea Moldovei. Și noi am fost de acord, în ciuda tuturor contradicțiilor din sfera politică. Am ales propunerea moldovenească", a declarat Putin în cadrul sesiunii plenare a clubului de discuții Valdai.

El a precizat că, în același timp, este necesar de rezolvat problemele legate de obligațiile de restituire a datoriilor.

"În pofida declarațiilor oficialilor moldoveni că Moldova a încetat să mai primească gazul nostru, l-am întrebat ieri sau azi pe Miller: "Ce fac ei, nu au nevoie de gaz?". El a răspuns: "Nu, cum am furnizat gaze, așa și furnizăm, nu s-a schimbat absolut nimic". Ce fel de oameni sunt aceștia, vorbesc nu știu ce, nu este clar de ce fac cest lucru, în opinia mea nu fac decît să dăuneze economiei Republicii Moldova", a subliniat Vladimir Putin.


Ministrul moldovean al Energiei, Victor Parlicov, a declarat anterior că malul drept la Moldovei cumpără gaze de pe piața europeană la un preț mai mic și nu intenționează deocamdată să achiziționeze gaze de la Gazprom.

Ulterior, el a declarat că Moldova este pregătită să cumpere gaze de la Gazprom, dar la un preț avantajos și fără condiții politice pentru Chișinău.

"Pînă la ziua de astăzi nu am renunțat complet la ideea că nu vom cumpăra niciodată gaz de la Gazprom pentru malul drept. Acum avem de ales. Și dacă ne vor propune un preț bun și dacă acest preț nu va fi asociat cu nici o condiție politică, riscuri politice în relațiile cu UE, atunci acest lucru este posibil”, a declarat Victor Parlicov pentru Newsmaker.

Anterior, el a declarat că malul drept al Moldovei a trecut complet la aprovizionarea cu gaze din Uniunea Europeană, explicând acest lucru prin oferta mai avantajoasă din partea furnizorilor europeni.

Purtătorul de cuvînt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că dialogul dintre Gazprom și partea moldovenească continuă, inclusiv ținînd cont de datoriile Chișinăului față de companie. La rîndul său, Gazprom a declarat că primește zilnic din partea companiei moldovenești Moldovagaz cereri de furnizare a gazelor și le îndeplinește.

Moldovagaz trimite acest gaz în volum deplin în regiunea transnistreană, unde este utilizat, printre altele, pentru ca GRES moldovenească să genereze energie electrică pentru malul drept al Nistrului.



37
4
0
0
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?