Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4024

Bolea, după discuțiile cu agricultorii: Există o avalanșă de probleme

22 iun. 2023,, 08:45   Economie
2806 0

Există „o avalanșă” de probleme în domeniul agriculturii, dar probleme sînt și în alte sectoare, Guvernul fiind nevoit să „împartă același număr de bani într-o sută și una de direcții și care sînt toate într-o situație extrem de gravă”.

Declarațiile au fost făcute de ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, în urma unei discuții cu fermierii, transmite Noi.md cu referire la tv8.md..

„Urmează Guvernul Republicii Moldova să delege un reprezentant al Guvernului în această comisie care să lucreze în timp real asupra procesului de tranziționare, import, export a cerealelor în țările europene sau în țările care au vecinătate, sîntem în linia 1. Lucrul ăsta este extrem de favorabil. În premieră, s-a vorbit despre asta la nivelul UE. M-am dus cu calcule foarte bine puse la punct, prin care am demonstrat că consecințele pentru agricultorii din RM sînt la fel sau în unele cazuri chiar mai grave decît cele din din Uniunea Europeană.

„Astăzi noi am vorbit cu agricultorii. Să știți că o toată lumea este ancorată în gestionarea situației. De-a lungul anilor, nu au fost rezolvate 1001 de probleme. Pentru noi, de fiecare dată, ne întoarcem la anii 2019-2022 și toți sînt ani extrem de gravi, în care nu s-au luat niciun fel de decizii atunci mai mari sau mai mici. Și acum este o avalanșă de probleme. Ea nu este numai pe dimensiunea agricultorilor, este și pentru energetică, pentru că noi nu avem rețea națională dezvoltată a rețelei energetice. Noi sîntem dependenți de importuri de gaz. Guvernul, aceiași trebuie să-i împartă astăzi într-o sută și una de direcții și care sînt toate într-o situație extrem de gravă și pentru agricultori, evident că noi trebuie să luăm în considerație ceea ce au spus astăzi, în măsura în care ei deja au început recoltarea la unele tipuri de cereale”, a declarat Vladimir Bolea.

0
0
0
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?