Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

A fost stabilit termenul de achitare a impozitului funciar

15 sep. 2022,, 12:29   Economie
2000 0

Astăzi, în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale s-a decis ca pentru producătorii agricoli, înregistrați ca persoane juridice şi persoane fizice în calitate de întreprinzător, care achită impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar aferent bunurilor imobiliare/terenurilor existente şi/sau dobîndite pînă la data de 25 septembrie 2022, la bugetele locale, conform amplasării obiectelor impunerii, amînarea achitării acestui impozit pentru un termen de 2 luni, pînă la 25 noiembrie 2022.

Aceste modificări au fost aprobate în contextul actualelor crize în care trec agricultorii agricoli, generate de seceta severă din anul 2022, de războiul din Ucraina, majorarea prețurilor la inputuri, precum și de interzicerea exportului de produse vegetale în Federația Rusă.

Măsurile sînt luate în susținerea producătorilor agricoli. Astfel, li se acordă posibilitatea să efectueze lucrările agricole de toamnă, să strîngă recolta anului curent și din veniturile acumulate să achite impozitul funciar.

De menționat că, pînă în prezent conform prevederilor Codului Fiscal, producătorii agricoli trebuiau să-și onoreze obligațiunea la achitarea acestui impozit pînă la data de 25 septembrie a fiecărui an.

Decizia aprobată este o confirmare suplimentară a atitudinii de solidaritate a guvernării față de producătorii agricoli aflați în dificultate.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?