X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

10 milioane de lei pentru îmbunătățiri funciare. Deținătorii de terenuri pot solicita subvențiile în avans

5 apr. 2022,, 18:30   Economie
3227 0

Deținătorii de terenuri pot depune cereri de solicitare a subvențiilor în avans pentru proiecte de îmbunătățiri funciare, începînd cu data de 11 aprilie curent și pînă la 7 iulie 2022.

Potrivit Ministerului Agriculturii, în acest scop vor fi alocați circa 10 milioane de lei din bugetul de stat. Banii vor fi investiți în proiecte de prevenire și de combatere a eroziunii solului pe terenuri agricole, de ameliorare chimică a acestora, precum și de conservare și de sporire a fertilității, notează Noi.md cu referire la jurnal.md.

Solicitant al subvențiilor poate fi persoana juridică/fizică sau unitate administrativ teritorială de nivelul întîi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință înregistrat în modul stabilit în registrele de publicitate, și urmează să implementeze proiectul într-o unitate administrativ-teritorială de nivelul întîi.

Dosarul de solicitare a subvențiilor trebuie să includă următoarele documente: cererile de solicitare a subvenției în avans, proiectul investițional, planul de afaceri, declarația pe proprie răspundere privind veridicitatea informațiilor și a documentelor prezentate, declarația cu privire la conflictul de interese și contractul de acordare a subvenției în avans.

Dosarul de solicitare a subvenţiei în avans urmează să fie depus de către solicitant la oficiul teritorial al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din aria în care solicitantul va efectua investiţia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?