X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Premierul Finlandei, Sanna Marin, a făcut un test antidrog, după scandalul privind petrecerea privată

20 aug. 2022,, 14:45   Externe
2458 0

Premierul Finlandei, Sanna Marin, a fost supusă vineri unui test pentru depistarea drogurilor, după apariţia unor imagini care o surprind la o petrecere, pe fondul presiunilor pentru a demisiona, notează Mediafax.

Sanna Marin a declarat că a acceptat să fie supusă unui test pentru depistarea drogurilor, susţinînd că în niciun caz nu a consumat substanţe interzise.

"În ultimele zile, am fost vizată de acuzaţii grave că aş fi consumat droguri. Sînt acuzaţii dure şi grele. Pentru apărarea mea juridică, deşi consider nerezonabilă cererea, dar pentru a elimina orice suspiciune, am fost supusă astăzi unui test de droguri", a declarat Sanna Marin, conform postului public de televiziune YLE.

"Nu am consumat droguri în viaţa mea", a susţinut Sanna Marin, citată de agenţia Reuters. Rezultatele testului vor fi anunţate peste cîteva zile. Sanna Marin, în vîrstă de 36 de ani, este supusă presiunilor pentru a demisiona după ce a fost surprinsă dansînd la o petrecere. Ea susţine că era cu prietenele la o petrecere privată, dar opoziţia o acuză că nu îşi respectă atribuţiile de prim-ministru şi oferă exemple de comportament social negativ.

În decembrie 2021, Sanna Marin a fost implicată într-un incident similar, fiind filmată la o petrecere în timp ce dansa. În plus, una dintre persoanele care se aflau lîngă ea avea COVID-19. Un sondaj de opinie efectuat de postul MTV3 în decembrie 2021 după primul incident arăta că două-treimi dintre cetăţenii finlandezi considerau că a făcut o "greşeală gravă", conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?