Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Bandă suplimentară de virare într-o intersecție din capitală

23 noi. 2023,, 15:45   Capitala
2621 0

Primăria capitalei anunță că au fost inițiate lucrările de terasament pentru construcția unei noi benzi suplimentare de virare în intersecția străzilor Socoleni - Calea Orheiului, cu scopul de a îmbunătăți circulația rutieră și de a preveni staționarea pe banda de deplasare dreaptă.

Obiectivul principal este facilitarea tranzitului autovehiculelor care fac virajul de pe strada Socoleni spre dreapta, încadrîndu-le pe Calea Orheiului în direcția centrului orașului.

Lucrările planificate includ decaparea solului, amenajarea cu piatră spartă, instalarea bordurilor atît pentru carosabil, cît și pentru trotuar, pavarea zonei pietonale și asfaltarea carosabilului.

De asemenea, vor fi realizate acțiuni de amenajare a insulelor de refugiu pentru pietoni în intersecție, mutarea pilonilor de iluminat și modernizarea semafoarelor.

La începutul anului 2022, s-au efectuat lucrări similare în partea opusă a intersecției, unde a fost construită o bandă adițională de virare de pe Calea Orheiului spre strada Studenților.


Aici au fost create două insule de refugiu pentru pietoni, iar stația de așteptare de pe strada Studenților a fost reabilitată. În aceeași perioadă, s-a modernizat sistemul de semafoare pe direcția de deplasare Stăuceni, cu schimbarea rețelei subterane de cabluri în întreaga intersecție, înlocuirea semafoarelor vechi cu altele noi de tip LED și transferarea acestora de pe piloni electrici pe console separate.

9
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?