X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4043

Moldova la nevoie se cunoaște

4 mar. 2022,, 09:10 (reactualizat 4 mar. 2022,, 18:00)   Analitică
7611 0

Evenimentele recente au arătat receptivitatea, milostenia, bogăția spirituală și ospitalitatea poporului moldovenesc. Și cum poate el să se unească și să ajute vecinilor în vremuri de restriște. În aceste zile el cu adevărat își arată calitățile cele mai bune.

Un tsunami de caritate

Acțiunile armate din Ucraina au impus zeci de mii de oameni să lase totul și să meargă în necunoscut. Din 24 februarie, toate punctele de control la frontiera moldo-ucraineană activează în regim alert, dat fiind că fluxul de refugiați din țara vecină crește constant.

Din primele ore după ce s-a aflat despre cetățenii Ucrainei, care trec frontiera Moldovei pentru a aștepta încheierea conflictului armat sau pentru a se odihni, ca apoi să ne tranziteze Moldova în drum spre una dintre țările UE, mii de locuitori ai republicii noastre și-au exprimat dorința de a ajuta vecinii în această perioadă dificilă a vieții lor.

Autoritățile capitalei s-au orientat fulgerător și au implicat pavilioanele centrului expozițional Moldexpo, unde au fost aduși și plasați temporar primii refugiați. A fost organizat și un grup de voluntari, care chiar din primele zile au început să primească de la populație ajutoare umanitare. Pe rețelele sociale, pe paginile personale ale utilizatorilor , în diverse grupuri tematice au apărut mii de anunțuri ale cetățenilor Moldovei privind disponibilitatea de a oferi adăpost , produse alimentare, transport, asistență medicală, psihologică, legătură telefonică mobilă, angajare la lucru etc.


«Cunoscuții/prietenii mei din Ucraina. Dacă cineva vine în Moldova sau deja a ajuns în Moldova, și are nevoie de ajutor –scrieți/telefonați», – Asemenea anunțuri au apărut pe paginile compatrioților noștri din prima zi a apariției fluxului de refugiați. Un asemenea tsunami de caritate nu s-a mai văzut în țara noastră. În ajutorul refugiaților ucraineni în Moldova ne-am unit practic cu toții, ceea ce ne bucură și ne permite să fim mîndri de țara noastră..

Pînă la lacrimi!

Pe 24 februarie, de draga dimineață, după ce a aflat că rudele și prietenii săi din Ucraina se îndreaptă spre Moldova, cunoscuta jurnalistă Iulia Semionova a început să plaseze pe rețelele sociale postări cu rugămintea de a contribui, în măsura posibilităților, la închirierea apartamentelor. Și oamenii au răspuns. Numărul anunțurilor similare creștea, scriau și alți cetățeni de-ai noștri, la care veneau rudele și prietenii din Odessa și alte localități ale Ucrainei. Iulia personal a adăpostit la ea mai multe familii, cu animalele lor de companie.

Pentru o prietenă, sosită la Chișinău cu trei copii din Kiyv, a reușit să găsească un apartament aparte cu toate comoditățile.

– Prietenul fostei mele eleve închiriază un apartament în Chișinău, dar la moment se află într-o delegație de durată în Germania și achită în continuare locuința închiriată, – povestește interlocutoarea Noi.md. – L-am contactat pentru a întreba dacă se poate să plasez temporar în acel apartament refugiați din Ucraina. El l-a sunat pe locatorul său, s-a înțeles ca acela să asigure accesul în locuință. A fost angajată o femeie care a pregătit apartamentul. Prietena mea a fost extrem de mirată , deschizînd frigiderul și găsindu-l plin cu produse alimentare! Unde mai pui, că prietenul elevei mele va achita în continuare chiria. Venită cu copiii la adresa dată, pe palier prietena mea a cunoscut o vecină, care a înțeles că are în față refugiați. Ulterior, prietena a trimis-o la ea pe fiica mai mare , să ceară chibrituri – ele lipseau în apartamentul închiriat, și împreună cu fetița a venit vecinul, care s-a oferit să-i ajute în caz de necesitate. Pînă la lacrimi! Cum să nu-i admiri pe oamenii noștri!

Persoane din Odessa, sosite în aceste zile la Chișinău, i-au povestit Iuliei cu recunoștință și uimire, cum la magazin de ei se apropiau persoane necunoscute și le ofereau bani – așa pur și simplu .

Din relatarea Iuliei Semionova am înțeles că în scurt timp au fost trimiși la școală copiii prietenei sale. Natalia Vîsotina, directoarea Liceului Teatral, a condus copiii în clase, unde aceștia au fost primiți bine de elevi și înconjurați de grijă.

Putem, dacă e nevoie!

Printre cei care a reacționat imediat la nenorocirea ucrainenilor și a unit în jurul său voluntarii, a fost și Andrei Elistratov, directorul salonului «Jaguar» și șef al departamentului publicitate «ArtMarket» de la compania «DAAC Hermes». El a fost printre cei care în prima zi chiar a mers la vama Palanca pentru a lua de acolo mai mulți refugiați din Ucraina care aveau nevoie de locuințe, a le împărți pachete cu obiecte de primă necesitate. De la hotar, el a adus o familie cu doi copii și le-a oferit cazare gratuită. În drum spre Chișinău, din spusele lui A.Elistratov, eu au intrat într-un magazin Orange pentru a cumpăra un telefon și trei cartele sim, și au primit gratuit toate trei pachete cu internet inclus!

– Este foarte plăcut că pentru a acorda ajutor locuitorilor țării vecine, ajunși la ananghie din cauza războiului care are loc acolo, în Moldova s-au unit și companii mari, și persoane fizice, oameni care vorbesc rusa, moldoveneasca, ucraineana, oameni credincioși și ateiști, înalți și scunzi, băieți și fete, adulți și copii. S-au unit pentru a ajuta oamenilor. Asta se numește omenie, – a menționat A.Elistratov pentru portalul Noi.md .

A doua zi, pe pagina sa de Facebook el a lansat un apel scurt: «Am nevoie de ajutor pentru 3-4 ore. Cafea, ceai, pizza promit». Sub această postare au apărut zeci de comentarii de genul «Așteptați», «Vom fi în scurt timp», «Voi veni», «Voi fi», «Și noi venim!» Deja peste o zi Andrei a înregistrat un video de mulțumire și următoarea postare: «Pentru a forma pachete umanitare am publicat rugămintea de ajutor din partea a 4 – 8 persoane (optimist încrezut)

Să știți că au venit cca 50 de persoane: și moldoveni, și ucraineni din Chișinău. Prieteni, cunoscuți și necunoscuți! Fără aceste persoane am fi muncit toată noaptea. Putem, dacă e nevoie! Este foarte înduioșător, vă mulțumesc tuturor!»

Elistratov a mai spus că s-a decis crearea unui grup de inițiativă pentru a acumula produse alimentare și mărfuri de primă necesitate, precum și a duce aceste pachete în toată republica, în respectivele centre de plasament pentru refugiați.

– În paralel, desigur, vom soluționa problemele privind repartizarea, crearea locurilor în care refugiații se pot adăposti, înnopta în condiții normale, de calitate. Mă mîndresc și îmi place cum reacționează cei care se află de această parte a frontierei. Aceeași ucraineni, care au obosit, care nu mai au puteri, dar se includ cu noi, merg la vamă, adună pachete umanitare în centre. Asta nu te poate lăsa indiferent, – a subliniat Andrei Elistratov.

Am venit aici ca voluntar de la companie Viorica Cosmetic care, pentru o sumă mare de bani, a cumpărat produse de igienă pentru persoanele care vin acum din Ucraina și eu vreau să fiu măcar o mică parte din tot ceea ce se întîmplă. Este puținul pe care îl putem face cu toții acum", spune voluntara Alina.

În mișcarea voluntarilor participă și Nicolai Pascaru, președintele mișcării naționale «Voevod» . Și el a fost printre primii care au mers la punctul vamal pentru a ajuta refugiații.

– Azi fac voluntariat, pentru că vedem ce vremuri dificile trăiește statul-frate vecin – Ucraina, și noi am făcut tot posibilul pentru a veni încoace , a sprijini, a ajuta acești oameni, – a spus pentru Noi.md șeful mișcării «Voevod». – Este important pentru noi, oamenii trebuie să se ajute reciproc, dacă au ajuns la nevoie. Contăm pe faptul că acest război se va termina în scurt timp, că oamenii pașnici vor putea reveni acasă. Cu ajutprul oamenilor buni, am adunat pachete cu tot necesarul și-i vom sprijini pe cei care au nevoie. Contăm pe pace și pe înțelepciunea politicienilor, ruși și ucraineni, ca ei să oprească acest război și să revină pacea.

N.Pascaru a mai spus că în centrul de care dispune organizația au fost cazate 20 de persoane refugiate din regiunea Nicolaev, satul Coblevo, în mare parte – femei, copii.

– Mai așteptăm o partidă de refugiați pe care să-i primim. În special în acest timp îi vom sprijini, vom fi mereu gata să ajutăm unui număr mare de oameni. Le mulțumesc tuturor voluntarilor, ONG-urilor care acordă ajutor în aceste vremuri grele, – a subliniat președintele mișcării «Voevod».

Toți voluntarii întrebați de corespondentul Noi.md ce i-a făcut să devină voluntari care ajută gratuit refugiații din Ucraina, au răspuns: să fim de folos în clipa necesară.«M-a adus încoace dorința de a ajuta poporul ucrainean », «Ne-a adus aici compasiunea, dragostea, oameni fiind , vrem să-i ajutăm să se încălzească puțin, să-i hrănim puțin. Cu ce putem, cu aceea ajutăm», «Eu vreau să fiu măcar o mică parte din tot ce se face. Este cel mai puțin ce putem acum face ».

Mai scump ca platina întregului univers

Mulți dintre cetățenii noștri au dorit să devină voluntari, dar și mai mulți au răspuns la apelul autorităților de a aduce obiecte de primă necesitate, produse alimentare, haine, produse de igienă. La vederea acestei uniri la nivel național, mulți au simțit un sentiment de mare mîndrie pentru compatrioții noștri.

Și familia chișinăuianului Alexandru Barbov a acordat ajutor locuitorilor Ucrainei, care au fugit din calea războiului. El a simțit că e mîndru de cele văzute la punctul de acumulare a ajutoarelor umanitare. Ulterior a plasat pe pagina sa de Facebook un video și a scris o postare în care și-a exprimat admirația pentru munca voluntarilor și pentru compasiunea și receptivitatea cetățenilor Moldovei.

«Mă mîndresc că-s cetățean al Moldovei!!! Voluntari de 16-18 ani muncesc în multe centre de primire a obiectelor și produselor alimentare pentru refugiații ucraineni… Chișinăuienii și nu doar ei mereu aduc haine, hrană, apă, dulciuri și produse de igienă. Aduc lucruri de calitate, familia mea a contribuit cu ce a putut. Pe video e doar un punct, situat în sectorul Rîșcani din Chișinău. Băieți, noi avem o șansă, acesta este adevărul. Privind la acești flăcăi și fete, privindu-i pe cei de la punctul de trecere Palanca, care i-au zdrobit moral pe barosanii taximetriști care cereau de la refugiați €100 de persoană (în primele zile, cu regret, au fost și asemenea cazuri la vamă –n.a.), privindu-i pe cei implicați și la vederea lacrimilor în ochii celor de la hotar, privind cum oameni nu foarte înstăriți oferă adăpost gratuit familiilor necunoscute… Am văzut multe în viață, dar asta e mai scump ca platina din întregul univers, nu-i așa?.. Nu am crezut într-o așa unire națională, în care nu mai contează cine ce limbă vorbește și ce partid sprijină. Principalul – în clipa grea cu toții demonstrăm compasiune, unire și putere. Astfel noi nu numai că deschidem ușile caselor noastre pentru cei nevoiași. Astfel, cred eu, noi putem obține iertarea Celui de Sus pentru toate păcatele și pentru obidele aduse reciproc vecinilor, deseori din neștiință sau trufie. Oamenii puternici chiar au și bunătate. Ei iartă, dar nu uită. Și noi, moldovenii, indiferent de apartenența etnică, avem și putere, și bunătate. M-am convins azi de acest lucru. Pot să fiu invidiat pentru că-s cetățean al Republicii Moldova!» – a scris A.Barbov.

Mulți oameni se pot mîndri azi cu țara lor și cu cetățenii ei. Nu poți citi sau privi fără lacrimi știrile despre caritatea cetățenilor noștri. Nenorocirea vecinilor ne-a unit pe toți. Bine ar fi ca noi toți să fim la fel de uniți și în multe alte probleme.

Lidia Ceban

4
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?