Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Un șofer de taxi, un dentist, gastarbiteri și patru deputați. Cine candidează pentru funcția primarului de Chișinău. Partea 2

23 oct. 2023,, 18:01   Analitică
6215 1

Vă prezentăm în continuare candidații care pretind la funcția de primar general de Chișinău la alegerile generale locale din 5 noiembrie .

În cursa pentru fotoliul dorit participă, de această dată, 27 de persoane. Anterior, pe parcursul tuturor campaniilor electorale numărul candidaților la funcția de primar nu trecea de 20. Din actualii 27, doar doi candidați au participat la alegerile precedente ale edilului capitalei, în a. 2019. Este vorba despre actualul primar Ion Ceban și fostul viceprimar Victor Chironda.

Nr.10 Adrian Albu – candidatul Partidului socialiștilor

40 de ani, deputat în parlament


Jurist, doctor în economie. A activat ca inspector la Centrul pentru combaterea crimelor economice și corupției (actualul Centru național anticorupție). Între anii 2009 și 2011 a fost șef al unității operaționale a Serviciului Vamal, apoi a revenit la CCCEC.

Între anii 2016 și 2019 a fost consilier în biroul președintelui fracțiunii Partidului socialiștilor. În alegerile parlamentare din a. 2019 a candidat pe listele PSRM, însă avea nr.27 și nu a acces în parlament. În iunie, 2019 Zinaida Greceanîi, președinta de atunci a parlamentului, a semnat dispoziția de numire a lui Adrian Albu în funcția de secretar general al legislativului. În alegerile anticipate din a. 2021 a candidat repetat – pe listele Blocului comuniștilor și socialiștilor , dar era al 35-lea pe listă, iar BCS a obținut 32 de mandate. În rezultat, în perioada iulie, 2021 – iulie,2022 Adrian Albu a ocupat funcția de consilier în biroul președintelui fracțiunii Blocului comuniștilor și socialiștilor. În iulie, 2022, după decesul deputatei BCS Elena Bodnarenco, a ocupat locul ei în parlament.

La prezentarea candidaturii lui Albu în calitate de candidat pentru funcția de primar general de Chișinău, liderul socialiștilor Igor Dodon l-a numit “un candidat de încredere”, o persoană energică cu caracter puternic și experiență vastă în management, care va face tot posibilul “ca să înscrie o pagină de aur în dezvoltarea Chișinăului ” și a aduce în oraș “o viziune proaspătă”.

Adrian Albu căsătorit, are trei copii.

Nr.11 Mihail Poleanschii – candidatul “Congresului civic”

43 de ani, antropolog, jurnalist, ex-deputat

Poleanschii este membru al Executivului “Congresului civic”, conducătorul organizației municipale de partid. A fost deputat în parlamentul de legislaturile XV, XVII și XIX. Dar asta încă fiind membru al Partidului comuniștilor.

Colaborarea lui Mihail Poleanschii cu PCRM a început încă în studenție, la finele anilor 1990. Între anii 1997 - 2000 a fost corespondent netitular în redacția ziarului “ Коммунист ”. Pe atunci în fruntea ei se afla Evghenii Marcovici Tcaciuc – tata lui Mark Tcaciuc, liderul “Congresului civic” . În anii 2000-2002 Mihail Poleanschii a fost redactorul ziarului de partid “Пульс”. În ianuarie,2004 a devenit deputat pentru prima oară. Apoi a fost consultant în administrația președintelui Voronin, redactor-adjunct al ziarului “Коммунист”, șeful secției pregătire politică în aparatul CC al PCRM, din nou deputat (aprilie-august, 2009), prim-secretar al comitetului raional Ciocani al PCRM, după care a urmat al treilea mandat de deputat - în anii 2010-2014 .

În vara lui 2019 a intrat în grupul de inițiativă pentru crearea noii formațiuni politice – “Partidul acțiunii colective – Congresul civic”, a intrat în organele de conducere ale formațiunii. Iar în noiembrie, 2019 a fost ales secretar al organizației municipale Chișinău a “Congresului civic”.

Nr.12 Victor Chironda – candidatul Platformei “Demnitate și adevăr”

34 de ani, fost viceprimar de Chișinău

Expert în urbanistică și unul dintre membrii grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor pentru desfășurarea referendumului privind demiterea primarului general Dorin Chirtoacă, Victor Chironda a mai încercat să candideze pentru fotoliul de edil al capitalei în alegerile din a. 2019. Atunci el a fost candidatul mișcării social-politice “Forța nouă” a ex-ministrului apărării Valeriu Pleșca. Dar a acumulat doar 2,73% de voturi. Totuși, a reușit să conducă orașul în domeniul arhitecturii și planificării urbane. Cum declarase învingătorul alegerilor -2019 Ion Ceban, după ce a analizat bine candidatura lui Chironda, CV-ul acestuia, studiile, experiența, viziunea asupra problemelor și prioritățile, el a decis să-i ofere funcția de viceprimar.

Însă peste ceva timp între primarul general și adjunctul său pentru urbanism au apărut tensiuni, care au dus la un conflict deschis. În iunie, 2021 Ion Ceban a declarat că Chironda nu-și îndeplinește obligațiile, permanent se jeluiește și vine cu acuzații nejustificate, și de aceea trebuie să plece. “Regret că l-am invitat în echipă și am avut speranțe mari în privința lui”, - a declarat primarul general. Iar Victor Chironda, care ceruse atunci înlăturarea din funcție și inițierea unei anchete interne pe numele Svetlanei Dogotaru, arhitecta-șefă a orașului, pentru încălcările comise la eliberarea permisiunii de demolare a hotelului “Național”, a apreciat demiterea sa drept o răfuială politică. El a declarat, că Ion Ceban vrea să sustragă atenția societății de la acțiunile ilegale ale S.Dogotaru și încearcă să-l reducă la tăcere privind situația din jurul hotelului “Național”.

La 2 iulie,2021, la propunerea lui Ceban, cu majoritatea voturilor consilierilor municipali, Victor Chorinda a fost demis din funcția de viceprimar de Chișinău. Ca răspuns, Chironda a mers în instanță. Curtea de Apel i-a suspendat demiterea. Chironda a încercat să revină la primărie, însă paza nu i-a permis. Ion Ceban a declarat că în primărie nu există birouri libere, iar el lucrează cu echipa pe care și-o alege personal.

În toamna lui 2022 Victor Chironda a reușit să activeze la primărie, dar nu la cea a Chișinăului, ci a or. Houston – el a făcut un stagiu în cadrul programului Community Solutions Program, și a muncit asupra unui șir de proiecte de dezvoltare urbană : proiectarea liniilor de tranzit rapid cu autobuzul, îmbunătățirea a 54 de stații de așteptare a transportului public, proiectarea unui nou coridor pentru biciclete, reconstruirea unei zone rezidențiale.

Ironia sorții – în actualele alegeri Victor Chironda candidează din partea Platformei DA, al cărei candidat a pierdut în fața lui Ion Ceban în turul doi al alegerilor din a.2019 cu diferența de nici 5%. Chironda susține, că tot ce s-a făcut la Chișinău în acești patru ani, au fost ideile sale, promovate în cadrul campaniei electorale din a.2019, pe care Ion Ceban și șe-a însușit, le-a realizat fără succes și le-a compromis.

Nr.13 Oleg Burlacu – candidatul Partidului liberal-democrat

46de ani, viceprimar al sectorului 5, București

Revenit în politică, Vladimir Filat și Partidul său liberal-democrat au decis ca în alegerile locale din Chișinău să bată cu “artileria grea” pentru unioniști și electoratul de dreapta. Pentru funcția de edil al capitalei liberal-democrații l-au înaintat pe viceprimarul sectorului 5 din București, Oleg Burlacu.

La prezentarea candidatului PLDM, Oleg Burlacu a declarat că are “o bogată experiență în administrarea publică locală ”, doar că peste Prut, și a menționat că a părăsit Moldova “din aceleași motive, din care au făcut-o mulți cetățeni ”.

Oleg Burlacu este avocat. La București, are propriul cabinet de avocatură “Burlacu & Partenerii”, împreună cu soția Lauriana face parte din Colegiul de avocați din București.

Nr.14 Vasile Bolea – candidatul partidului “Renaștere”

41 de ani, deputat în parlament

Înainte de cariera politică, Vasile Bolea a fost un cunoscut jucător de rugby. În a. 2006 a evoluat pentru echipa din Kiev “Авиатор”, în care s-a aflat trei ani, apoi a trecut în clubul “Кредо-1963” din Odesa și a devenit campion al Ucrainei. În a. 2007, după meciul Cupei Europene a Naţiunilor Germania-Moldova de la Heidelberg, conducerea clubului local i-a propus un contract avantajos din punct de vedere financiar, însă din cauza procedurilor birocratice complicate Bolea așa și nu a trecut în clubul european.

În a. 2013 Vasile Bolea a candidat pentru funcția de președinte al Federației de rugby din Moldova, dar nu a fost admis în concurs pentru neplata cotizațiilor de membru pe parcursul mai multor ani. Bolea spunea că nu le-a achitat, dat fiind că de trei ani Federația activa ilegal.

A absolvit facultatea de drept a Academiei de poliție ”Ștefan cel mare”, specialitatea ”Drept economic”. Tot acolo a obținut diploma de master, din a. 2017 are licența de avocat. A ocupat funcția de șef al secției juridice a fondului de binefacere “Soluția”, fondat de Igor Dodon.

În iunie, 2014 în timp ce la Bruxelles se semna Acordul de asociere cu UE, Vasile Bolea împreună cu Ion Ceban și alți reprezentanți ai PSRM a organizat o acțiune de protest în fața clădirii Comisiei Europene. După alegerile din noiembrie, 2014 Bolea a devenit pentru prima dată deputat în parlament din partea Partidului socialiștilor. În alegerile parlamentare din a. 2019 a candidat din partea PSRM în circumscripția uninominală nr. 24 – Chișinău, Botanica și a învins. Apoi a acces în parlament în a. 2021. Însă în anul curent drumurile lui Vasile Bolea și ale PSRM s-au despărțit.

Divergențele au apărut din cauza alegerilor noului bașcan al Găgăuziei. În timp ce PSRM a decis să sprijine candidatura lui Grigore Uzun, Bolea a venit în fruntea staff-ului electoral al altui candidat – Victor Petrov. În plus, s-a aflat că el împreună cu un alt deputat-socialist Alexandr Suhodolschii au zburat în Israel la Ilan Șor. După care Executivul PSRM a decis să-i excludă din partid și s-a adresat fracțiunii parlamentare a BCS cu cererea de a-i exclude și din fracțiune. În scurt timp după aceasta, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolschii au declarat că deoarece nu mai trebuiesc “echipei precedente”, ei intră în partidul “Renastere-Возрождение”.

Nr.15 Roman Mihăieș – candidatul partidului național-liberal

54 de ani, jurist, politolog

Jurist, deținător al diplomei de master în politologie, președintele organizației neguvernamentale “Moldova Europeana Unita” .

De obicei, îl vedem pe Roman Mihăieș pe post de comentator al proceselor politice, nu de participant al lor, și încă din partea celui mai vechi partid unionist din țară. Totuși, Mihăieș a mai încercat să intre în politică prin “altă intrare” – el intenționa să candideze la prezidențialele din a. 2016. Spunea atunci, că scandalul bancar a dus în groapă toți politicienii actuali din Moldova, și că “pe mormîntul clasei politice precedente vor crește politicieni noi ”. Evident, personal se considera printre aceștia din urmă. Roman Mihăieș susținea că deja de 10 ani apare zilnic la televiziuni pe post de comentator și analist, este cunoscut în țară la 60-70%, și de aceea el are șanse. Dar în campania electorală Mihăieș așa și nu a intrat: CEC a refuzat să-i înregistreze candidatura în baza faptului, că semnăturile a cinci colectori din grupul său de inițiativă nu corespundeau cu semnăturile din buletinele lor de identitate. Roman Mihăieș a considerat nejustificat refuzul de a-l înregistra, și a dat CEC în judecată.

Nr.16 Ion Ceban – candidatul partidului “Mișcarea alternativa națională ”

43 de ani, actualul primar de Chișinău ва

Intrat în cursa electorală, actualul primar al Chișinăului Ion Ceban a pariat cu Roman Mihăieș, că va învinge din primul tur. Intrat în cursa electorală, actualul primar al Chișinăului, Ion Ceban, a pariat pe o sticlă de coniac alături de rivalul său, candidat la funcția de primar general din PNL, Roman Mihaes, că va câștiga în primul tur.

Вступая в предвыборную гонку, действующий примар Кишинева Ион Чебан сделал ставку на бутылку коньяка со своим соперником, кандидатом в генеральные примары от НЛП Романом Михаешом, что тот победит в первом туре.

Intrat în cursa electorală, actualul primar al Chișinăului, Ion Ceban, a pariat o sticlă de coniac cu rivalul său, candidat la funcția de primar general din PNL, Roman Mihaes, că va câștiga în primul tur.

Însuși actualul primar spune că a îndeplinit 90% din tot ce a promis în campania electorală – despre aceasta a scris ziarul de partid, și că merge pentru al doilea mandat ca să “termine proiectele mari începute ”. Oponenții lui citează activ “investigația” organizației neguvernamentale Watch Dog, care susține că primarul a îndeplinit doar 13% din promisiunile făcute alegătorilor în a. 2019. Desigur, ambele cifre-s departe de realitate. Dar să vedem ce nu a fost îndeplinit în acești patru ani: amenajarea parcărilor la toate intrările în oraș cu posibilitatea de a trece în transportul public, crearea întreprinderii municipale pentru administrarea parcărilor; curățarea albiei și amenajarea malurilor r.Bîc; crearea Agenției de dezvoltare a Chișinăului pentru atragerea investițiilor; lansarea programului de locuințe accesibile pentru tinerii specialiști la prețuri accesibile . În plus, conform programului electoral al lui Ion Ceban din a. 2019, la Chișinău urma să înceapă funcționarea sistemul “Casa electronică”, prin care fiecare locatar ar putea obține informații despre lucrările de reparație preconizate în casa lui, graficul conectărilor și deconectărilor încălzirii și a apei calde, sistarea livrărilor de apă rece și energie electrică, etc. Mai urmau să fie implementate “tehnologii inteligente” pentru fluidizarea circulației rutiere, soluționată problema construirii întreprinderii de prelucrare a deșeurilor în baza unui parteneriat public-privat.

În perioada dintre alegerile locale actualul edil al capitalei a demonstrat un exemplu strălucit de schimbare conjuncturală a poziției politice. Cu patru ani în urmă el a devenit primul candidat al unui partid de stînga, ales primar general de Chișinău. În a. 2019 la primărie l-a adus Partidul socialiștilor. Drept că și atunci în materialele campaniei preelectorale a viitorului edil lipsea simbolica PSRM. Ion Ceban explica aceasta prin faptul, că vrea să fie “un primar în afara politicii” și “un primar pentru toți”. “Orașul are nevoie de un bun manager, care cunoaște problemele Chișinăului și știe cum să le rezolve. La primăria Chișinău au fost destui politicieni. “Mirosul” lor îl simt toți locuitorii și oaspeții municipiului. Și rezultatele activității lor se văd”, - spunea Ceban în septembrie, 2019.

Dar deja în septembrie, 2022 fostul comunist, socialist și moldovenist Ion Ceban a rupt cu partidul, cu ajutorul căruia a obținut mandatul, a devenit proeuropean, și-a tras propriul partid proeuropean, numit “Mișcarea alternativa națională ” și și-a declarat dezacordul cu ideologia moldovenistă. Dacă în dezbaterile preelectorale din noiembrie, 2019 la întrebarea de concretizare a moderatorului Ceban a declarat că vorbește limba moldovenească, așa cum a susținut pe parcursul întregii sale cariere politice, atunci în noiembrie, 2021 în emisia aceluiași post TV el deja susținea că limba este română și că el așa a considerat mereu, chiar și în timp ce din considerente politice numea moldovenească limba de stat. Iar Chișinăul, din spusele lui, este “al doilea, ca mărime, oraș din zona etnică românească ”.

De altfel, reieșind din pariul pentru o sticlă de coniac, Ion Ceban este sigur că electoratul de stînga îi va ierta trădarea idealurilor și migrarea deschisă în altă tabără politică, iar cel de dreapta, poate, îl va considera al său. Pentru că este un “administrator puternic” și în timpul lui orașul “s-a schimbat spre bine”.

Nr.17 Dragoș Galbur – candidatul Partidului național moldovenesc

35 de ani, stomatolog, blogger, președintele Partidului național moldovenesc

Candidatul PNM în actualele alegeri a reușit deja să se facă remarcat printr-o propunere scandaloasă –strada Pușkin din centrul Chișinăului să fie redenumită în strada Reginei Maria a României, deoarece “centrul orașului trebuie să reprezinte istoria și cultura noastră românească”, Regina Maria a vizitat de trei ori Chișinăul, iar “poetul rus Pușkin are la Chișinău altă stradă – Pușkinskaia Gorka”. Pe fundalul unor asemenea “inovații” este îmbucurător că Dragoș Galbur nu are șanse să ajungă în fruntea capitalei.

De altfel, nu este prima idee “originală” a dentistului -blogger. În a. 2013, spre exemplu, el a alcătuit și prezentat un top-10 politicieni moldoveni , care au dinți proști. Au intrat în el Mark Tcaciuc, Veaceslav Ioniță, Marian Lupu, Gheorghe Duca, pe atunci președintele Academiei de științe, etc. Iar pentru vizitarea regulată a dentiștilor au fost lăudați Mihai Ghimpu, Vladimir Voronin, Vladimir Filat, Vladimir Plahotniuc.

În guvernarea Filip, Galbur s-a aflat în fruntea departamentului relații internaționale și ajutor extern al ministerului sănătății, a mai fost și consilierul șefei de la sănătate Ruxanda Glavan. După care - consultant medical în clinica privată Sf. Constantin din Brașov. A trecut programul NBA în domeniul administrării sănătății la universitatea Sheffiel (Marea Britanie).

Apoi a plecat pentru mai mulți ani în Irlanda, a revenit cu ideea “reanimării” Partidului național moldovenesc, fondat în a. 1917. “Basarabia fiind în componența Imperiului rus, partidul a fost creat de Constantin Stere, Pan Halippa, Vasile Stroiescu. Toți intelectuali istorici ”, - spunea Galbur în a. 2022 și susținea că “moldovenii au nevoie de un partid în jurul căruia să se unească. În acest partid vor veni și găgăuzii, și bulgarii, și rușii ”. Dar, reieșind din inițiativa redenumirii străzii Pușkin, e puțin probabil că PNM va atrage găgăuzii, bulgarii și rușii.

Nr.18 Alla Popova – candidata partidului “Patrioții Moldovei”

44 de ani, directoare adjunctă “Сова” S.R.L.(Slobozia)

Partidul “Patrioții Moldovei” a înaintat-o pentru funcția de primar general de Chișinău pe reprezentanta Transnistriei Alla Popova. “Ea a făcut ordine acolo, o va face și la noi ”, - a scris pe rețelele de socializare una dintre simpatizante, care candidează pentru consiliul municipal din partea “Patrioților”.

Dacă reieșim din statutul pe Facebook, Alla Popova a trecut calea de la vînzătoare la directoare a unei companii a holdingului “Sherif”. Acum este directoare adjunctă pentru probleme comerciale la “Сова”S.R.L. (Slobozia). Conform unui ghid transnistrean, este vorba despre o întreprindere de familie (magazin), director al căreia este indicat Maxim Popov. În alegerile parlamentare anticipate din a. 2021 Alla Popova a candidat pe listele partidului “Patrioții Moldovei”. Atunci statutul indicat de ea era “șomeră” pe motiv că se află în concediu de îngrijire a copilului.

Mihail Garbuz, liderul “Patrioților Moldovei” , a menționat că “Alla este un profesionist și experiența ei administrativă va prinde foarte bine în amenajarea orașului ”.

(Va urma)

Xenia Florea

2
1
0
2
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?