Reflecții despre război și împotrivirea răului prin forță

Reflecțiile privind locul și esența războiului în istoria și viața omenirii este cea mai importantă chestiune și problemă ontologică.

Savanți din multe țări mereu apelează la moștenirea marelui filozof german Immanuel Kant inclusiv la ideea sa despre pacea veșnică. Kant credea că și indivizii, și statele, care în esență-s personalități politice, se pot înțelege în baza unui acord social. În lucrările sale Kant sublinia nefirescul și inumanitatea războiului. Savantul german a propus programul a.n. «acord social», care să neutralizeze ambițiile agresive ale unul șir de monarhi și state europene. Așa dar, putem oare evita războaiele?

Motorul progresului, sau un răul universal ?

Deci, ce este războiul pentru om și omenire? În ce constă nefirescul lui? În esență, războiul este nimicirea omului de către om. A unui stat de alt stat. Al unei națiuni de altă națiune. Conform formulării conducătorului de oști prusac fon Clausewitz, «războiul este continuarea politicii cu alte mijloace ». Dar este cea mai îngăduitoare dintre formulările existente. De facto, esența războiului este mult mai răutăcioasă șui periculoasă pentru omenire. Dreptul militar împarte tradițional războaiele în drepte și nedrepte.

Din războaiele drepte fac parte cele de eliberare. Spre exemplu, în conformitate cu art. 51 al Statutului ONU, autoapărarea individuală sau colectivă de agresiune, sau războiul național de eliberare împotriva colonizatorilor pentru dreptul la autodeterminare. Lumea contemporană consideră formal drepte războaiele duse de mișcările separatiste, dar le dezaprobă.

Din războaiele nedrepte fac parte războaiele de cotropire sau ilegale ( agresiunile, războaiele coloniale). Dreptul internațional califică războaiele agresive drept crimă internațională.

Să vedem ce au scris în trecut despre război cugetătorii și politicienii, cum priveau ei esența lui. Marele neamț Otto von Bismarck, cancelarul Reichului german, credea că «Chiar și un război victorios este un rău, care trebuie prevenit prin înțelepciunea popoarelor ». Prezintă interese ideile lui Voltaire despre război. «Războiul transformă în fiare sălbatice oamenii născuți pentru a trăi ca frații». «Războiul este o nenorocire și o crimă, care conține în sine toate nenorocirile și toate crimele ». «Nu cunosc un popor, care să se fi îmbogățit în rezultatul victoriei». Președintele american D.F. Kennedy spune că «Ori omenirea termină cu războiul, ori războiul va termina omenirea». Este poziția cea mai clară și cea mai corectă. Cehul Jan Amos Kamensky scria: «Războiul trebuie respins ca ceva bestial, căci oamenii trebuie să fie omenoși. Nu războiul, ci pacea să fie scopul vieții».

Și încă niște citate. Scriitorul englez Herbert Wells: «Dacă noi nu punem capăt războaielor, războaiele ne vor pune capăt nouă ». Preotul francez Francois Fenelon: «Toate războaiele-s civile, pentru că toți oamenii îs frați ». Ultima idee este cea mai exactă, căci omenirea s-a divizat în construcții statale mici, case politice, și încercă să-și îndreptățească confruntarea totală prin păstrarea acestora. Confruntarea tuturor împotriva tuturor, ceea ce este boala copilăriei umane și neînțelegerea caracterului unic al planetei noastre și a dușmăniei vacuumului cosmic , în mediul căruia noi trebuie nu să dezvoltăm ura, da să ne apropiem și să ne unim în fața provocărilor cosmice și naturale.

Iar V. I. Lenin, conducătorul proletariatului mondial, lega legalitatea și echitatea războaielor cu progresivitatea lor. El indica: «... Există războaie drepte și nedrepte, progresiste și reacționare, războaie ce servesc la consolidarea opresiunii de clasă și războaie ce servesc la răsturnarea acesteia ». Principiul marxist-leninist de clasificare a războaielor în drepte și nedrepte este bazat pe aprecierea lor din punct de vedere al eliberării maselor populare de jugul social și național, al influenței asupra progresului social. «Clarificarea caracterului unui război este condiția prealabilă n4ecesară unui marxist pentru a-și decide atitudinea față de el», - scria Lenin. În opinia mea, tratarea marxistă a războiului ca luptă de clasă, ca manifestare a acestei lupte, este cel mai incorect mod de a pune problema. Războiul nu este confruntarea claselor și a grupurilor sociale, ci lupta diferitor principii de putere, a diferitor state, care are ca scop extinderea spațiului vital sau nimicirea totală a altui principiu statal.

Și psihologii au cercetat esența și rolul războiului în istorie. Spre exemplu, psihologii englezi Eric Durban și John Bowlby, susțin că agresivitate îi este proprie omului prin natura lui. Această agresiune este motivul principal, inconștient al vieții social-politice a omului. Deci, omul este rău din start, și acțiunile sale-s distrugătoare. Cred că nu putem fi de acord cu această afirmație. Căci istoria, în afară de Genghis Hani și Tamerlani, l-a cunoscut pe Mozart, Lermontov, Goethe și Mickiewicz . Istoria neamului omenesc deschide fapte mărețe de dăruire și autosacrificare. Filozoful german Arthur Schopenhauer credea că baza eticii omenești, esența binelui este compasiunea pentru cel apropiat, și deci omul nu este rău, nici belicos. Dar el trebuie să dezvolte în sine aceste principii de compasiune și compătimire față de lumea înconjurătoare.

Teoreticianul german Werner Picht susține că războiul este factorul principal al progresului social, că toate culturile superioare au crescut din război. Ceea ce este, la fel, incorect. Giordano Bruno, Lev Tolstoi, Piotr Ceaikovsky, Mihai Eminescu au dat lumii mai multe motive de progres, ca acțiunile reprezentanților agresivi ai neamului omenesc.

Și în epoca modernă s-a încercat conștientizarea războiului. În anii războiului rece mai mulți cercetători îl considerau un factor pozitiv, ceea ce nu este corect, căci fără el lumea se dezvolta mult mai unitar și consecvent. Thomas Power, genetic și sociolog american, propovăduia teoria «descurajării nucleare», drept «unica soluție acceptabilă a problemei salvării naționale ». În teoria «salvării civilizației» autorii ei, sociologii americani R. Strauss-Hupe, S. Possoni, U. Kintner în război, în special în «războiul rece» necesitatea conștientizată de a «salva» capitalismul. Dar noi știm, că progresul nu este dezvoltarea sistemului, ci sporirea moralității persoanei și a bunăstării sociale a ei.

Teoria geopoliticii (Маckinder în Anglia, Haushofer în Germania J. Kieffer în SUA, ș.a.) explică cauzele războiului prin plasarea geografică diferită a țărilor, în care națiunile înghesuite luptă pentru «spațiu vital». Este o abordare superficială, căci omenirea are unele idei mult mai dure ca lupta pentru spațiul vital. Savantul rus Ivan Ilyin sublinia «sensul spiritual» al războiului. El scria că «căutarea liberă, aprofundată a adevărului, a binelui și a frumuseții nu trebuie să înceteze în poporul atras în război, ci să se va aprinde și mai mult ». Și Vladimir Soloviov, un alt filozof rus, privea războiul la fel de pozitiv, ca pe ceva sacru și drept. Adică, nu războiul în sine este răul, ci ideile care îl provoacă și aprind.

Cu siguranță, Friedrich Engels avea dreptate, că în Timpul Nou s-a produs «...degenerarea războiului antic al triburilor într-un război sistematic pe mare și pe uscat, pentru a cotropi vite, robi și comori, a transforma războiul într-o meserie ». Dar războiul nu este un simplu jaf pe mare și pe uscat, războiul este confruntarea ideilor și a diferitor sisteme statale. Deci, în spatele lui stă nu doar agresiunea, ci motivarea ideologică. Nu oamenii agresivi îngrozesc, ci ideile pe care acești oameni începi să le traducă în viață în mod forțat. Trebuie căutate rădăcinile acestor idei și motivarea lor morală.

Haosul sacru

Să pătrundem în esența morală a războiului. Orice război, desigur, înseamnă perturbarea ordinii normale a lumii, a stării normale a omului. Dacă el este dus pentru apărarea propriului teritoriu,el este drept. Asta spunea încă Avesta, cea mai veche carte a omenirii, capitolele căreia ne duc la profetul Zarathushtra. Acesta a prezis, în limba avestană, venirea Fiului lui Dumnezeu, Mîntuitorul cunoscut ca Saoshyant. Anume magii Iranului, cunoscuți drept păstori, au venit să salute și să-l întroneze pe pruncul Hristos, căci conform «Cărții Zardushta», profeția lui Zarathushtra - «El este Cuvîntul care a întemeiat lumea». Azi teoria despre Saoshyant este indispensabilă de înțelegerea esenței războiului sacru mondial. Acest război sacru va fi rezultatul dezvoltării sau degradării omenirii și va deveni preambulul venirii Mîntuitorului. Primele ei semne le vedem deja. Că doar războiul civil mondial este, de fapt, confruntarea religioasă, creionată încă de sociologul și politologul american Samuel Huntington în lucrarea fundamentală «Ciocnirea civilizațiilor». În ea se spune că factorul religios va sta la baza sciziunii civilizaționale și a confruntării ulterioare a civilizațiilor. În cazul unor civilizații acest factor va avea trăsături fundamentale, radicale. Asta deja are loc. Spre exemplu, lumea islamică și cea evreiască are sentimente mesianice și escatologice foarte puternice. În creștinism și zoroastrism ele au temelii ideologice apocaliptice.

În esență, războiul este lupta ideilor. Izvorul lor este descris în Avesta drept alegerea inițială a doi gemeni. Zeul Binelui și Zeul Răului. Restul provine din aceste două tradiții inițiale. Deci, la baza actualei lumi stă nu războiul, ci confruntarea sacră dintre Bine și Rău. Aceasta este, desigur, esența istoriei. Și dacă există răul în lume, vor exista și războaiele, și binele nu trebuie să cedeze pozițiile și să se retragă.

Despre opunerea conștientă răului prin forță a vorbit Zarathushtra. Despre aceea că nu pace v-am adus, da sabie, a prezis Hristos. Deci, războiul ca opunere răului inițial este bine. Dar cine poate azi spune că stă pe deplin pe pozițiile binelui? Toate s-au încurcat în această lume. Azi în ea domnește haosul sacru. Doar separarea clară a binelui de rău va da lumii dreptul la un război drept împotriva răului. Îl va da Mîntuitorul. Înainte de această revelație orice război este un rău, căci nimeni nu este în drept să creadă că acțiunile sale au fost aprobate de nivelurile superioare ale existenței, că acțiunile lui ar fi corecte. Mai ales dacă el începe să-i suprime cu fora pe semenii săi.

Cu ce preț?

Azi în lume tot mai clar se vede o confruntare, provocată intenționat de cineva în interiorul sistemului, în care domină noțiunile de violență și haos. Îngrozitor este faptul că violența este formatată latent de un șir de centre politice și inițiatice mondiale. Anume ele, cuprinse de idei apocaliptice, și-au asumat dreptul de a judeca al Mîntuitorului.

Această situație este și mai periculoasă. În opinia mai multor politologi și conspirologi, este pregătit un război civil de proporții. El este urmarea unui complot serios al elitelor. Condiționat de ideile mesianice ale elitelor și de sarcina de a scufunda lumea în haos și a o duce spre recunoașterea oricărei puteri totalitare noi. Din punctul de vedere al creștinismului, această putere va fi una satanică, se va numi împărăția antihristului, căci adevăratul rege al lumii, puterea căruia nu este de la această lume, ci de șa Dumnezeul Tată, deja a fost în lumea noastră. Revenirea Lui ține de haosul total al omenirii, de război și de tronul sacru al regelui lumii și de manifestarea principiilor infernale ale puterii în societatea noastră.

Iată ce spune despre războiul civil mondial, despre viitorul carnagiu total și escatologic, cunoscutul general și savant rus Leonid Ivașov: «Războiul civil va fi caracterizat de divizarea forțelor beligerante conform principiilor civilizaționale, spirituale și religioase. Fără îndoială, va avea loc acoperirea globală a parametrilor acțiunilor militare, transformarea confruntării geopolitice în una civilizațională și spirituală… Așa că ciocnirea globală este inevitabilă, putem spune că ea a și început. Intensitatea ei va crește în continuare, căci la baza confruntării stau înainte de toate valorile spirituale. Nu încape îndoială că victoria va fi a forțelor binelui. Dar ce preș va trebui să plătim pentru ea? Dacă popoarele lumii se vor putea uni și merge împreună împotriva forțelor răului, va fi posibilă soluționarea politică a principalelor probleme mondiale ».

Și cu ce se alege omenirea în această ordine geopolitică ? Ea este înghesuită între radicalii apocaliptici și sistemul totalitar modelat de unele elite mondiale. De ce ? – veți întreba. Răspunsul este simplu. Și masoneria, și un șir de structuri conspirative care administrează lumea se împart în două jumătăți. Una suedez Swedenborg . Pe acești domni îi satisface lumea deja formată. Ei au obținut, de facto, tot ce doreau și au construit propriul ideal politic , temelia pe care văd ei dezvoltarea lumii viitoare. Mai trebuie doar încununată cu coroana regelui lumii.

Alții, cum ar fi masoneria neregulară, Memfis-Mițraim, martiniștii și ordinele islamice, etc. văd lumea ca bază pentru viitoarea schimbare, refacere. Din punctul lor de vedere revoluția sacră încă nu s-a terminat, și deci ne așteaptă multe războaie și zguduiri social-politice. Un șir de structuri conspirologice cu idei radicale tind direct să scufunde lumea în aceste zguduiri noi, privesc sistemul dat ca pe o construcție politică și religioasă imperfectă. Aceste forțe formează instabilitatea, viitoarele provocări ca premise sacre pentru refacerea acestei lumi. Situația se complică și prin aceea că odată cu sporirea misticismului și a dispozițiilor escatologice, aceste procese se înmulțesc la fundamentalismul și fanatismul liderilor radicali.

***

Să totalizăm. Războiul este un rău incontestabil. La baza lui stau ideile violenței asupra apropiaților. Sursa acestor idei este puterea întunecată, care conform Bibliei sau Avestei a pătruns în lumea noastră. Datoria noastră e să ne opunem acestei puteri prin forță , dar nu prin violență, căci nimeni nu este în drept să se considere judecătorul acestei lumi și al omenirii. Dar principalul rău este perspectiva îngrozitoare a unui război mondial total, care are ca scop haosul și instabilitatea totală, după care lumea va vota orice lider propus de cei din spatele cortinei mondiale. Noi trebuie să ne opunem haosului și elitelor destructive, dar să nu ne lăsăm pradă xenofobiei, rasismului, nazismului, oricărei forme de ură politică, religioasă, națională. Căci, zicea Arthur Schopenhauer, toate națiunile se critică reciproc pentru imperfecțiune și rău, și toate at dreptate în aceeași măsură. Nimic nu este perfect în această lume trecătoare. Dar există idei universale de compasiune, bine, implicare, fidelitate tradițiilor și învățăturilor strămoșilor, fidelitate învățăturii Fiului lui Dumnezeu. Anume ele trebuie să devină temelia opunerii noastre viitorului război mondial și devastării, a opunerii noastre conștiente , prin forță, în fașa răului. Puterea va deveni reală și constructivă numai dacă se va baza pe idealurile binelui, dreptății și compasiunii, căci potrivit lui Schopenhauer doar compasiunea este rădăcina adevăratului om, doar ea face ca omul să fie om și nu un primat răutăcios, doar ea este temelia adevăratei etici omenești.

Veaceslav Matveev