Istoria conspirativă a Europei. Merovingienii

Neamul Merovingienilor avea rădăcini mistice, genealogia și istoria acestei case regale era învăluită în legende. Dar să țină oare această istorie numai de trecutul îndepărtat?

Vom vorbi astăzi despre dinastia Merovingienilor, despre soarta societăților ei ascunse. Însă la început un alt moment. Una dintre temeliile conspirației în Europa este Ordinul Sion. Uneori el mai este numit și comunitatea Sion. De ce ne interesează el? Pentru că anume în această structură trebuie să căutăm rădăcinile templierilor. La fel ca orice societate secretă, ea are propriul plan. Putem afirma cu certitudine, că planurile acestei structuri demult constituie cheia și pilonul a Europei și a lumii. Este important, căci potrivit Sf. Antonie, cel mai înțelept dintre pustnicii creștini, care este simbolul ordinului Sion: «Cel ce bate o bucată de fier știe din timp ce vrea să facă: o seceră, o sabie sau un topor. Așa și noi trebuie să știm: la ce virtute să apelăm pentru ca să nu muncim în zadar». Asta trebuie să traseze calea în viață pentru cei, care au pornit pe drumul luptei sfinte pentru idealuri necunoscute multora. Pentru idealurile, pe care le poți cunoaște în misterele sfinte în tăcere profundă.

Ba împreună, ba despărțiți

Așa dar, Ordinul Sion. Ce-i cu această structură conspirativă și cum existența ei a influențat și influențează viața europenilor și confruntarea politică în lumea Veche și cea Nouă. La început – despre temelia acestei organizații. Ea a apărut în Orientul Apropiat, la Ierusalim, în epoca cruciadelor, deși se crede că această organizație are rădăcini și mai vechi, care duc spre temelia legendarei genealogii a dinastiei Merovingienilor, vechii regi franci. Altă temelie tainică a ideologiei Ordinului Sion este căutată în epoca patristicii, în epoca vieții apostolilor și a Mariei Magdalena.

De facto, de acest ordin ține manifestarea altei biserici creștine, matriarhale și france, opusă bisericii lui Petru și Pavel, a bisericii Vaticanului și Constantinopolului. Rădăcinile ei – viața privată a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și legenda despre căsătoria Sa cu Maria Magdalena. Vechimea și măreția acestui mister social-politic determină influența lui asupra sorții altor societăți ascunse și state. Ordine, țări, națiuni tremurau în fața planurilor Ordinului Sion. Teutonii, ioaniții, Vaticanul și Sf. Imperiu Roman, toate erau parte a marelui complot istoric al comunității Sion. Tot ea era în spatele misiunii templierilor, acestor sihaștri ai adevărului, cavalerii răzvrătiți care secole în șir au făcut istorie – la început deschis, apoi pe ascuns.

Relațiile acestor două structuri – Ordinul Sion și Ordinul Templierilor - este pilonul istoriei Europei. Iată exemplul adus de cercetătorul francez Louis Charpentier. «La acest subiect - o poveste adevărată și uimitoare cu steagul Ioanei d'Arc în timpul încoronării lui Carol al V-lea. Portdrapelul Jean de Foucauld a adus steagul Ioanei d'Arc în catedrală - destul de înţeles, pentru că Fecioara din Orleans comanda armata. Pe acest subiect - o poveste adevărată și uimitoare cu steagul Ioanei d'Arc în timpul încoronării lui Carol al V-lea. Port-tandard Jean de Foucauld a adus steagul Ioanei d'Arc în catedrală - destul de înţeles, pentru că Fecioara din Orleans a poruncit armata.Cu toate acestea, maestrul de ceremonii s-a opus steagului. Cu toate acestea, maestrul de ceremonii s-a opus stindardului.Totuși, maestrul de ceremonii s-a opus stindardului. Răspunsul Ioanei d'Arc este cunoscut: „A suferit multe dezastre, și ar trebui să i se aducă un omagiu. și ar trebui să-i aducă un omagiu. El? El? Acesta nu este un steag - nu ar exista nicio problemă aici, acesta este un stindard. Acesta nu este un banner - nu ar exista nicio problemă aici, acesta este un standard. Acesta nu este un banner - nu ar fi nicio problemă aici, acesta este un standard. Și totuși un steag sau un stindard, de ce o astfel de scenă? O ipoteză foarte seducătoare: „el” este stindardul alb-negru al templierilor – „Bosean”. Mai departe, imaginația se mișcă ușor și liber: Ioana d’Arc, destinată templierilor, a crescut și a învățat arta războiului de la Jean d'Olonne, scutierul ei și, probabil, un templier. În Chinon - în acel Chinon, unde pe pereți încă mai erau „graffiti” ale demnitarilor capturați – ea i-a dezvăluit Delfinului complicitatea sa cu Templul și a dăruit „iertare” moștenitorului tronului, dar nu descendentului direct al lui Filip cel Frumos (regele Angliei era descendent direct). În Chinon - în Chinon însuși, unde încă mai erau „graffiti” ale Demnitarilor capturați pe pereți – ea i-a dezvăluit Delfinului implicarea ei cu Templul și a acordat „iertare” moștenitorului tronului, dar nu și descendentului direct al lui Filip. cel Frumos (regele Angliei era descendent direct). Ioana d'Arc, vîndută şi trădată, a fost judecată şi arsă de Inchiziţie pentru erezie şi schismă – la fel ca Jacques de Molay. În istoria Fecioarei de Orleans este incontestabil subtextul ocult. Dar oare nu era vorba despre presupusa activitate a templierilor?Dar era vorba despre presupusa activitate a templierilor?

E ceva neînțeles, foarte secret...” Este un secret de neînțeles, de top...”

Ce se află în spatele acestui fapt? Istoria tainică a Europei și a lumii occidentale. Căci Ordinul Sion și templierii aveau aceeași rădăcină mistică și ideologică. Secole în șir au mers împreună, apoi s-au despărțit. Atunci Ordinul Sion i-a nimicit pe templieri. Cel puțin, așa credea el. Ioana d”Ark este exemplul unirii temporare, dar reale a acestor două organizații pentru soluționarea unor sarcini concrete. Iar eliberarea Franței era o așa sarcină, căci majoritatea templierilor erau francezi. O alianță scurtă și distrugerea dușmanului. Apoi un nou divorț și înșelăciune. Ordinul Sion i-a trădat pe templieri. A trădat-o pe solia și discipola lor, Ioana d”Ark.

De la legendarii troieni

Dar cine stă în spatele acestei frății? Ce scopuri avea și de ce are așa de multe fațete și putere, că poate schimba prietenii și dușmanii? Încercăm să răspundem la aceste întrebări ale lumii trecute, dar și prezente, cu ajutorul atotputernicei și pătrunzătoarei frății – Ordinul Sion.

Deci, Ordinul Sion din vechime îi unea pe cei care se considerau urmași ai Merovingienilor – cei mai puternici regi ai Europei în epoca, care a urmat după pieirea Imperiului Roman Vestic. Posesiunile lor se întindeau pe întregul teritoriu al vechiului imperiu roman de vest. De la Canalul englez la ținuturile slavilor. De la Marea Baltică la cea Mediterană. Lor le aparține onoarea nimicirii ultimilor bastioane ale imperiului.

Merovingienii proveneau din neamul francilor și au fost căpeteniile lor. Din vechime, acest neam avea rădăcini mistice. Legende învăluiau istoria și genealogia acestei case regale. Se credea că merovingienii erau urmașii troienilor, plecați în vest după căderea Troiei. Deci, firul misterului lui Apollo, ocrotitorul troienilor, era pilonul ideilor acestei case.

O altă ramură ducea spre Elena cea Frumoasă, care a fost cauza războiului dintre greci și romani. Dar fiindcă în chipul Elenei Homer a descris-o pe Afrodita, Venus, noi vedem aici rădăcini titanice antice. Tradiția venusiană mereu a fost dezvoltarea tradiției titanice și a celei dinaintea potopului. Că doar înainte de potop pămîntul era condus de titani, iar mentorul lor în tradiția indiană Shukra conducea planeta Venus. În India Venus era considerată sora mai mare a Pămîntului, dar conflictul Shukra-Venus și Brihastpati-Jupiter a pus capăt acelei lumi. După care a fost reluat războiul primordial al asurilor-titani și devilor. În formă mitologizată și deseori criptată, ecoul acestui război este reflectat în capodoperele geniale ale legendarului Homer, în care inițiații îl văd pe rătăcitorul orb Yima Vivahvant, regele epocii de aur, învins de dragon.

Vom menționa în acest context, că Merovingienii erai troieni, conform genealogiei lor. Este foarte important, căci istoria antichității este istoria confruntării grecilor cu troienii. A confruntării celor două tradiții. A olimpicilor și a titanilor. Ca troieni, Merovingienii erau purtătorii inițierii apolinice și venusiene.

De la glorie la pieire

Însă pentru Europa creștină de ieri și de azi contează altă circumstanță. Există tradiția ezoterică, care credea că Hristos a fost nu doar Dumnezeu, ci și om. Ca om, El putea avea urmași, în ciuda finalului tragic al vieții Sale. Printre elevii Lui era unul preferat – așa spunea Hristos. Acest discipol era Maria Magdalena, însoțitoarea lui Hristos. Calomniată de patristici, Maria Magdalena poate că a fost soția Lui și I-a născut un copil. Cel puțin, această idee structurează Comunitatea Sion, cum mai este numit Ordinul Sion, care păstrează legenda că fiica se numea Sarah. Împreună cu Iosif și alaiul său, fiind descendenta unei familii regale, ea a fugit de romani, dar și de Sinedriu și dinastia lui Irod. Ea a reușit să ajungă în Galia, pe atunci parte a Imperiului Roman. Acolo secole în șir a rămas viu sîngele urmașilor lui Hristos. Ulterior el s-a unit cu sîngele legendarilor Merovingieni regii franci. Deci, Merovingienii, «regii care nu tundeau părul», s-au înrudit cu dinastia sacră și sîngele sacru al lui Hristos.

Fiind regi-preoți, care uneau în sine două ipostase ale puterii (regi și preoți-magicieni) ei aveau o temelie sacră, sfințită de sîngele urmașilor lui Hristos. Deci, conform acestui fir conspirativ, toți Merovingienii care au urmat erau urmașii Fiului lui Dumnezeu.

La început ei au purtat cu demnitate acest titlu. Apoi, după victoriile lui Clovis și Childeric, a venit epoca regilor leneși, care au pierdut puterea. Treptat, erau înlăturați de la puterea reală și politică, reduși la funcții sacre și reprezentative de către administratorii lor, numiți majordomi. Acest neam este cunoscut drept dinastia carolingiană. O vreme, carolingienii împărțeau puterea cu merovingienii tot mai slabi. Victoriile pe frontul extern și intern au întărit efortul carolingienilor, iar merovingienii au devenit arma oarbă a puterii majordomilor.

Dagober II (Merovingian) după ani de rătăciri pe Insulele Britanice, unde s-a însurat cu o prințesă celtă, a încercat să refacă puterea dinastiei. Pentru o perioadă scurtă, i-a reușit. El a învins feudalii și aristocrația regională, dar a provocat nemulțumirea lor. La 23 decembrie, 679 Dagober II a fost ucis de unul dintre adepții lui.

Merovingienii nu și-au mai revenit după această lovitură a sorții. Treptat, au pierdut puterea și au degradat politic. Cu timpul, ca regi, au rămas doar cu o reședință mică, de unde cu un car cu boi erau aduși în capitală pentru ceremonii și recepții ale ambasadorilor. Înjosirea era extrem de mare. Așa au agonizat cam un secol, apoi în a. 751 Childerik III, ultimul Merovingian aflat pe tron, a fost tuns călugăr. Amintim, că acești regi niciodată nu-și tundeau părul, pentru onoarea și puterea lor era inadmisibil, căci în păr era puterea lor. Tunderea ultimului Merovingian a fost un act de înjosire, de lipsire a lui de putere și forță sacră.

Așa dinastia merovingienilor a fost lipsită de putere de putere de carolingieni, deveniți cu timpul guvernanții întregii Europe continentale, restauratori ai Imperiului Roman în Occident. După moartea lui Childeric în a. 755, pentru Carol cel Mare, descendentul carolingienilor, calea spre tronul roman era deschisă.

Axa istoriei

Dar pentru Merovingieni acest final politic nu a devenit un final mistic. Majordomii au devenit regi, iar guvernanții sacri Merovingienii –veșnic izgoniți de pe meleagul natal. Mulți dintre inițiați credeau că neamul Merovingienilor nu a fost curmat, ci ascuns încă pe timpul lui Dagobert II, ultimul Merovingian care a guvernat real, un descendent demn al lui Merovei Clovis I. Știm că Dagobert II a avut copii – din prima și din a doua căsătorie. Iar pentru genealogie ca știință despre sînge și dreptul la titlu și la tron, asta contează cel mai mult.

Este ultima speranță a adepților Merovingienilor. Este principalul curent ideologic al Ordinului Sion. Și cum putea să moară cel care purta sîngele lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Iată și axa istoriei. În jurul ei își duce lupta Ordinul Sion, ce unește, în versiunea lor, urmașii Merovingienilor care au supraviețuit morții lui Dagobert, Childeric și a carolingienilor.

Așa dar, Dagobert a avut mai mulți copii din două căsătorii. Din prima - pe fiicele Adela, Roilda, Ragnetruda. Mama lor era prințesa celtă Matilda. Din a doua căsătorie cu Gizela Rozeska – pe fiul Gilbert și fiica Irmina. Istoricii M. Baigent , P.Ley, G.Lincoln scriau: «Dinastia Merovingienilor, pieirea căreia a început în a. 679 după asasinarea lui Dagobert II, a dispărut definitiv de pe scena istorică a lumii odată cu moartea lui Childeric III în a. 754. Cel puțin, este versiunea oficială, căci reieșind din «documentele comunității» (se are în vedere Ordinul Sion. – nota aut.), neamul Merovingienilor nu s-a stins, ci continuă în zilele noastre prin Sigibert IV, fiul lui Dagobert de la a doua soție Gizela de Rode » (M. Baigent , P.Ley, G.Lincoln «Taina sacră»).

Cu adevărat, există aici o taină care ține de păstrarea sîngelui regal al Merovingienilor. Multe ramuri s-au unit cu carolingienii, care deseori se însurau cu reprezentantele dinastiei Merovingienilor. Se crede că cu Dagobert s-a curmat ramura principală, care guverna francii. Dar a rămas, cum credea comunitatea Sion a urmașilor Merovingienilor, prințul Sigibert. El a supraviețuit și a fugit spre sud, la Razes, unde avea rude și moșiile mamei. Se crede că de la acest Sigibert provine linia tainică a regilor Sion.

Și în carolingieni curgea sîngele dinastiei sacre, căci eu în mod deliberat îl spălau, căsătorindu-se cu reprezentatele acestui mare neam. Iar măreția lui se baza pe aceea, că era purtătorul sîngelui lui Hristos și a Mariei Mgdalena. Urmașul Merovingienilor imediat era recunoscut urmaș al lui Isus Hristos. Așa că era avantajos să cheltui bani pentru a alcătui arborele genealogic care justifică aspirațiile înalte. Mulți, așa dar, destul de motivat s-au atribuit descendenților acestui neam. Mulți au înșelat conștient întreaga lume, doar pentru a intra în istorie.

Dar au fost și dintre cei care chiar erau, din punctul de vedere al genealogiei și istoriei medievale, descendenți ai regilor sfinți și deci, ai dinastiei sfinte, a familiei sfinte a lui Hristos deși în teologia creștină mitul despre supraviețuirea urmașilor lui Hristos este considerat erezie totală. Iar cei care se considerau descendenții lui Hristos nu au dispărut, ei au devenit mari dinastii europene. Să ne amintim de ei. Lorraine, Habsburgi, MacDonalds, Sinclairs, Plantards, etc. Azi se consideră că după alocuțiunea Papei Urban, cruciada spre est a fost inspirată anume de descendenții Merovingienilor. Deci, dinastia regilor din Ierusalim și alți domnitori a fost cu adevărat sacră și supremă tuturor caselor regale europene.

Autorii «Tainei sacre» scriu: „Pe de o parte, prin carolingieni, care au încercat într-o oarecare măsură să-și legitimeze rolul uzurpator prin căsătoria cu prințese merovingiene, iar pe de altă parte, prin fiul lui Dagobert al II-lea, Sigibert, printre ai cărui descendenți se număra Guillem de Gellon, proprietarul regatului Iudeii din Razes, apoi Godefroy Bouillon. În cele din urmă, luînd Ierusalimul în 1099, urmașii lui Isus și-au recîștigat moștenirea de drept, cea care le aparținea în Vechiul Testament...Adevărata față a lui Godefroy de Bouillon, desigur, nu era un secret pentru nimeni... zvonurile vor circula peste tot, vor apărea legende, printre care se vor număra și legenda lui Lohengrin, strămoșul mitic al lui Godefroy, romane despre Graal... Sf. Graal avea un dublu sens. Adevărata față a lui Godefroy de Bouillon, desigur, nu era un secret pentru nimeni... zvonurile vor circula peste tot, vor apărea legende, printre care se vor număra și legenda lui Lohengrin, strămoșul mitic al lui Godefroy, romane despre Graal... Sfântul Graal avea un dublu sens. Pe de o parte, era sângele urmașilor lui Isus, ai căror paznici credincioși erau templierii, care erau descendenți direct din comunitatea Sion; pe de altă parte, în sensul literal al cuvîntului, el era un pahar, un vas care a primit și a păstrat sîngele lui Isus.Cu alte cuvinte, în sens larg, Sf. Graal este sînul Magdalenei, apoi însăși Magdalena, al cărei cult, născut la începutul Evului Mediu, se amestecă treptat cu cultul Fecioarei Maria"

Cu alte cuvinte, în sens larg, Sfântul Graal este sânul Magdalenei, apoi însăși Magdalena, al cărei cult, născut la începutul Evului Mediu, se amestecă treptat cu cultul Fecioarei Maria.

Altfel spus, în sens larg, Sfântul Graal este sânul Magdalenei, apoi însăși Magdalena, al cărei cult, născut la începutul Evului Mediu, se amestecă treptat cu cultul Fecioarei Maria.

Reiese, că problema merovingienilor este una mesianică, iar Ordinul Sion și cercul lui extern - templierii - războinicii escatologici, a căror bătălie este și apocalipsă, și venirea lui mesia. În acest sens, apreciem diferit profețiile mesianice din zilele noastre și societățile care le propovăduiesc .

***

Cine au fost, totuși, în realitate aceste persoane? Au fost ele subiecții unei acțiuni, marionetele unor cercuri, sau subiecți ai acestei istorii tainice? Subiecți care o creează și îi păstrează tainele ? Oricum, acești oameni au o misiune tainică, pe care noi o putem conștientiza doar după niște semne externe, căci această misiune era profund imanentă sîngelui lor, căci era profund misterioasă și pentru lumea de atunci, și pentru noi. Acest fir conspirativ, această tradiție tainică este foarte importantă pentru studiul nostru, căci din el a crescut a doua dezvoltare mistică a Europei, care ține de Ordinul Templului și templierii, care prin rebeliunile lor contra regilor și tronurilor au format societățile tainice în Evul Mediu dezvoltat și în Timpul Nou, au format întregul tablou politic al Europei moderne.

Veaceslav Matveev