Henry Kissinger. O viață dedicată unui scop nerostit și tainic

A plecat din viață marele politician, diplomat, savant, scriitor și cugetător Henry Kissinger. A plecat la 100 de ani. Pe 29 noiembrie, curent.

«Aristocrația talentului»

Este important să vedem cum a reacționat mass-media mondială. Iată ce scrie influentul ziar britanic Financial Times: «Unul dintre primele epitafe a fost rostit de miliardarul Michael Bloomberg, fost primar de New York. “Nimeni în țara noastră n-a influențat treburile globale mai puternic și mai îndelungat, ca Henry Kissinger, și decesul său este o pierdere pentru țara noastră și pentru lume, dar și pentru cei care au avut norocul să-l numească prieten și mentor drag”, — a scris el».

În aceste zile mass-media chineză l-a copleșit cu laude. Într-un articol de pe site-ul chinez Weibo cu titlul «Adio, prieten vechi», televiziunea publică CCTV i-a apreciat înalt rolul în organizarea întrevederii dintre Nixon și Mao Zedong, pe care a numit-o «strîngerea de mînă peste Pacific, care a zguduit lumea ».

Deseori se vorbește despre rolul personalității în istorie. Mulți dintre reprezentanții școlii engleze de istorie, cum ar fi George Campbell, Thomas Carlyle, credeau că istoria o fac nu masele, da marile personalități, și că de ele depinde trecutul, prezentul și viitorul nostru. Din istoria patriei noastre, vin în minte numele lui Alexandru cel Bun, Bogdan Întemeietorul, și desigur Ștefan cel Mare, care în cei 50 de ani de domnie s-a opus invaziei Porții Otomane fără a pierde vreo bătălie, și a format cel mai puternic stat din Europa de Est.

Marele istoric și cugetător britanic Thomas Carlyle povestește în cărțile sale despre cei pe care îi numește «aristocrația talentului». El scrie: «Cu adevărat, prima condiție (vorbind despre astfel de oameni) – este Înțelepciunea evidentă». Dintre asemenea personalități face parte și Henry Kissinger, care ani în șir a condus diplomația SUA și a influențat politica de destindere și echilibrul geopolitic mondial al forțelor. Într-adevăr, dacă examinăm drumul parcurs de acest om, îl putem iubi sau urî, accepta sau nega pozițiile, ideile, doctrinele sale, dar cert este un fapt. Vorbind despre această personalitate, vedem că înțelepciunea ei este evidentă !

Iată unele cugetări mărețe ale acestui politician.

«Dacă țările-s capabile să provoace zeci de milioane de victime în ore numărate, pacea devine un imperativ moral, o nevoie presantă. <...> Dar dilema fundamentală a timpului nostru este că, dacă căutarea păcii devine singurul scop al politicii, frica de război devine o armă a celor mai cruzi oameni» (din cartea «Anii la casa Albă», 1979 ).

El a determinat absolut exact starea reală a vieții politice mondiale, ca persoană care întreaga viață a încercat să schimbe realitățile geopolitice și le-a schimbat prin influența asupra politicienilor mari, dar și asupra sorții multor state și chiar civilizații.

Iată un alt citat important din Kissinger: «Ordinea este întotdeauna un echilibru delicat și fragil de reținere, forță și legitimitate» (din cartea «Ordinea mondială», 2014 .

Ce-I drept, are și idei cu care noi nu putem fi de acord, însă nu putem să nu ținem cont de importanța lor istorică și geopolitică. Spre exemplu: «Generația, care a guvernat Uniunea Sovietică în anii 1970, a acumulat puterea militară și geopolitică nu ca pe expresia scopurilor geopolitice pe termen lung, ci ca pe substituentul lor. Goana după putere de dragul puterii în sine inevitabil a speriat o mare parte a lumii necomuniste și a dus la coaliția tacită a tuturor țărilor industrial dezvoltate plus China împotriva Uniunii Sovietice, fapt care a făcut inevitabilă prăbușirea ei finală » (din cartea «Anii de renovare», 1999. Aici Kissinger descrie emoțiile de după întrevederea cu Brejnev și liderii sovietici în anii 1970).

Din mediul academic – în valurile furtunoase ale politicii

Henry Kissinger s-a născut în Germania, într-o familie de intelectuali. Foarte devreme, a părăsit această țară, căci restul familiei sale a pierit în anii de represiuni. A fost un copil retras, timid, profund afectat de tragedia familiei sale și de cea general umană. A vorbit prost engleza și și-a păstrat pentru totdeauna accentul bavarez. A absolvit universitatea, și teza sa 388 de pagini a rămas în știința academică ca cea mai mare disertație în istorie. În tinerețe, s-a consacrat științei, însă ulterior a mers spre alte realități, a devenit omul Rockefellerilor, care l-au patronat în prima jumătate a vieții. În a. 1969 Kissinger a părăsit mediul academic, devenind consilierul pentru securitate națională a lui Richard Nixon. În a. 1973 a devenit secretar de stat, cu păstrarea titlului precedent. A ocupat în continuare funcția secretarului de stat pe durata întregului mandat al lui Gerald Ford, deși în a.1975 a cedat titlul de consilier în problemele securității naționale protejatului său Brent Scowcroft. Pe tot parcursul timpului, a subliniat sprijinirea dictaturilor prietenoase SUA, cum ar fi Suharto în Indonezia și Aga în Pakistan, chiar în timp ce acestea participau la războaie și ucideau sute de mii de locuitori pașnici.

Kissinger a devenit cunoscut grație sprijinului acordat «destinderii» cu Uniunea Sovietică, în cadrul căreia tensiunea americano-sovietică s-a redus datorită negocierilor privind controlul asupra înarmării și altor eforturi diplomatice, în timp ce rezervele nucleare sovietice în decursul aflării lui Kissinger la putere s-au dublat, ceea ce ne împiedică să vorbim despre succesul destinderii pe termen scurt. Posibil, negocierile SALT privind controlul asupra înarmării, pe care le-a supravegheat el, au contribuit la un salt mai profund în anii 1980. Kissinbger a devenit faimos prin faptul, că a ajutat la descoperirea SUA pentru Republica Populară Chineză, la stabilirea unor relații calde, culmea cărora a fost vizita istorică a președintelui Nixon în această țară, în a. 1972 .

Financial Times scrie: «Kissinger a rămas activ și a vorbit pe marginea chestiunilor internaționale importante chiar fiind la o vîrstă înaintată. Anterior în acest an, în timp ce SUA încercau să stabilizeze relațiile cu Beijingul, el a mers în China și s-a văzut cu demnitari suspuși, fapt care a supărat cumva casa Albă».

«Cu regret, o persoană privată se poate vedea cu ministrul apărării și întreține legături cu el, da Statele Unite nu pot », - s-a lamentat atunci John Kirby, reprezentantul Consiliului pentru securitate națională ». În general, el a făcut multe pentru consolidarea relațiilor cu RPC, drept că pentru Moscova aceasta a fost o lecție proastă. Autorul ține minte aceste vremi din copilăria sa. Slavă Domnului, atunci au fost evitate tragediile și ciocnirile militare.

În activitatea lui Henry Kissinger au existat clipem, care în opinia noastră ar fi inacceptabile pentru o mare personalitate politică, cum îl vedem noi pe acest politician și diplomat. Un exemplu grăitor. Mijlocul sec. ХХ, Viet Cong e în flăcări. Americanii nimicesc cu napalm populația pașnică din Vietnamul de Nord, luptă cu guvernul comunistului Ho Chi Minh. Fiind consilier pentru securitatea națională, Kissinger a organizat și supravegheat extinderea masivă a bombardamentelor americane nu doar în Vietnam, ci și în Cambodgia și Laos, potrivit experților, numărul morților a ajuns la 50 000 de persoane. Înainte de venirea sa la putere, el a sabotat cu succes negocierile de pace din Paris, dar tot le-a dus la capăt spre finele a. 1973 și a primit Premiul Nobel pentru pace. Însă Acordul nu putea pune capăt războiului, pierdut de SUA și Vietnamul de Sud în a. 1975 .

Încheindu-și cariera în viața politică și socială, Kissinger a revenit pentru scurt timp în cercurile academice, înainte să fondeze compania de consulting Kissinger Associates, căreia i-a oferit relațiile sale profunde cu diverși actori politici și economic din lumea întreagă.

Pe parcursul carierei sale, înainte și după aflarea sa în guvern, Kissinger a beneficiat de statutul elitar de expert în politica externă, cu care deseori se consultau politicienii și savanții, uneori și de statutul de autor al unor cărți și studii fundamentale . A ajuns să vadă răsturnarea dictaturilor pe care le-a sprijinit în Chile și Argentina, să vadă anularea ocupației pe care a făcut-o în Timorul de Est, să audă cum apărătorii drepturilor omului din lumea întreagă solicită urmărirea lui pentru crime de război. Dar solicitările lor așa și nu au primit un răspuns.

El a mers de a doua cale

Să ne transferăm în America latină, care la mijlocul sec. ХХ era zguduită din toate părțile de lovituri de stat. Și Kissinger? La fel ca mulți alți politicieni americani anteriori și ulteriori, în America latină Kissinger și-a concentrat atenția asupra subminării sau înlocuirii regimurilor de stînga, de frică că acestea vor oferi Uniunii Sovietice un punct de reper în regiune, și asupra sprijinirii dreptei, inclusiv a autocraților de dreapta, dacă va fi nevoie. Eforturile sale cele mai vizibile în acest sens au fost făcute în Chile — rezistența față de președintele socialist ales democratic Salvador Allende și sprijinul oferit generalului Augusto Pinochet, care l-a răsturnat pe Allende, — și în Argentina, unde Kissinger a acordat sprijin american juntei generalului Jorge Rafael Videla. Participarea lui Kissinger în Chile a început în a. 1970, cu victoria neașteptată a lui Aliende în alegerile prezidențiale din acel an. Asta a dus la o luptă la Washington, în districtul Columbia, pentru planurile de a evita ascensiunea socialistului Allende la putere fie prin manevre politice legale, fie prin operațiuni ascunse, cum ar fi promovarea unei lovituri de stat militare. Prima variantă, cea legală, în guvernul Nixon era numită «Calea I»; ultima, condusă de Henry Kissinger, pe atunci consilier pentru securitate națională, se numea «Calea II». Era valea răsturnării forțate a președintelui unei țări Latinoamericane suverane, ales conform legii.

Într-un articol pentru Centrul de cercetare a informațiilor CIA, istoricul Cristian Gustavson explică următoarele: Nixon era panicat de ideea unui nou guvern marxist — chiar și unul așa de moderat, ca cel al lui Aliende — în emisfera de Vest, și a acordat CIA împuterniciri fără precedent pentru a lua măsurile necesare «salvării Chile». Calea a doua a fost formată în mai puțin de o lună după alegerile din a. 1970, și CIA (la comanda Casei Albe, în care desigur era implicat Kissinger) a trimis în Chile patru ofițeri cu drapel străin, pentru a stabili contacte cu militarii și a-i asigura că SUA vor sprijini militarii și viitoarea lovitură de stat.

Pe atunci director-adjunct CIA era Thomas Karamessines – el a expediat o telegramă ambasadei SUA în Santiago, în care rezuma ordinele lui Kissinger în felul următor: «Este o politică fermă și constantă, care constă în răsturnarea lui Aliende prin lovitură de stat ». În acest context, istoricul sovietic N.N.Iacovlev scria: «La 11 septembrie,1973 în Chile are loc o lovitură de stat fascistă. Rebelii au asediat reședința președintelui. Aliende a căzut eroic în luptă. La putere a ajuns clica fascistă a lui Pinochet. Guvernul Aliende, care a încercat să consolideze democrația în Chile, nu a recurs la represiuni împotriva adversarilor politici ». În acele evenimente tragice Henry Kissinger a jucat un rol de frunte.

Vedem că adesea Kissinger manifesta o linie dură în politica externă. Robert Kaplan, prietenul și avocatul lui Kissinger, a scris odată: «Henry Kissinger crede că în timpurile grele și instabile — ca cele din a. 1960 și 1970 în America, părea că vulnerabilitățile națiunii depășesc posibilitățile ei,— păstrarea status quo -ului trebuie să devină moralitate supremă ».

Totul e ambiguu

Vom menționa, că Henry Kissinger n-a fost doar o persoană influentă, el a patronat Comitetul 300, Comisia tripartită, Clubul Bilderberg și masoneria laică evreiască B'nai B'rith, care are un rol important în lumea contemporană.

Există multe alte momente importante în acțiunile li viziunile sale, care subliniază ambiguitatea acestui politician. Vom reflecta doar o parte din ele. Vom aminte despre participarea sa la evenimentele ce țin de Loja masonică P-2 și cazul magistrului Licio Gelli, de discuțiile despre decesul premierului italian Aldo Moro, - adică, despre ceea ce provoacă sentimente contradictorii.

Cu privire la Comitetul 300 și decesul lui Moro, ucis de brigăzile roșii, vom cita cuvintele doctorului John Koleman din cartea sa «Comitetul 300. Tainele guvernului mondial»: «Primele lovituri ale Comitetului au fost cele din Italia și Pakistan. Regretatul premier italian Aldo Moro a fost un lider, care s-a pronunțat împotriva politicii de “zero creștere” și depopulare, impusă țării sale. Și astfel a provocat furia “Clubului Romei”, căruia “Olimpicii” i-au încredințat implementarea acestei politici. La judecata de la Roma pe 10 noiembrie, 1982 un prieten apropiat al lui Moro mărturisea că premierul a fost amenințat de un agent al Institutului regal pentru afaceri externe (RIIA), care mai era și membru al Comitetului 300, și concomitent – secretar de stat al SUA. Persoana numită de martor era Henry Kissinger, și înălțarea lui fulgerătoare va fi examinată detaliat în continuare. Vom aminti, că în a.1978 premierul Moro a fost răpit de teroriștii “Brigăzilor roșii” și apoi ucis cu cruzime. În timpul procesului asupra membrilor “Brigăzilor roșii ”, unii dintre ei au mărturisit că știau despre participarea unor persoane oficiale suspuse din SUA la complotul care avea ca scop uciderea lui Moro. Kissinger, care îl amenința pe Moro, desigur nu înfăptuia politica externă a SUA, da acționa în conformitate cu instrucțiunile “Clubului Romei”, subdiviziunea de politică externă a Comitetului 300».

Koleman aduce o informație importantă despre rolul lui Kissinger în destabilizarea Pakistanului: «Rolul lui Kissinger în destabilizarea Statelor unite prin atragerea lor în trei războaie — în Orientul Apropiat, Coreea și Vietnam — este bune cunoscut, la fel ca și rolul lui în războiul din Golful Piersic… Kissinger l-a amenințat și pe răposatul Ali Bhutto, președintele Pakistanului suveran. “Crima” lui Bhutto era că el a contribuit la obținerea de către țara sa a armei nucleare… Conform mărturiilor scrise, Bhutto a fost scos din țară în timp ce se afla la pușcărie, Kissinger l-a amenințat: “Eu vă voi da vouă și tuturor celorlalți o lecție importantă, dacă veți continua politica de consolidare a țării”… Amenințările lui Kissinger nu erau parte a politicii oficiale a SUA; aceasta era politica “Iluminaților” moderni.

Iată încă un citat interesant din diplomatul american Henry Kissinger: ««Depopularea trebuie să devină prioritatea supremă a politicii externe în raport cu lumea a treia, deoarece economia americană va avea nevoie de cantități tot mai mari de minerale extrase peste hotare, în special în țările mai puțin dezvoltate ». (Memorandumul-200 privind securitatea națională, datat cu 24 aprilie,1974). Este clară atitudinea față de lumea a treia, lumea în curs de dezvoltare.

***

Seneca, cel mai mare reprezentant al filozofiei antice, scria: «Zilnic, rezervă ceva împotriva sărăciei, împotriva morții, împotriva oricărei nenorociri și după ce treci prin multe alege ceva, ce poți digera azi. Și eu fac la fel: din multe citite memorizez una. Azi iată ce am găsit la Epicur (căci adesea trec în lagărul străin, nu ca transfug, ci ca cercetaș ». Aceste cuvinte pot fi aplicate și lucrărilor talentate ale lui Kissinger, căci chiar și cei care nu-s apologeții și susținătorii lui, văd în lucrările și doctrinele sale un sens profetic, văd influența lui semnificativă asupra vieții politice a Statelor Unite, Lumea occidentală și întreaga situație geopolitică. Desigur, după decesul lui vor urma schimbări mari. Lumea se va schimba, căci personalitățile mari nu pleacă pur și simplu, ci în ajunul unor mari zguduiri. Epoca precedentă s-a terminat, începe o pagină nouă în istoria lumii contemporane.

Moartea transformă viața în soartă, și acesta este marele rezumat al morții, deveni azi o parte din soarta omenirii. E încă devreme să judecăm despre calea vieții lui. Dar ea s-a încheiat. A plecat o mare personalitate, care a făcut multe lucruri bune și rele, și prin asta a rămas parte a istoriei politice. În istorie, a rămas ca persoană care a influențat cardinal soarta lumii și a contemporaneității noastre. Vom finaliza cu următoarea idee: «Puterea este cel mai tare stimulent». Iată rădăcina și esența acestui om mare și extraordinar, esența a tot ce a făcut el bun și rău. Dumnezeu îl va judeca.

Veaceslav Matveev